7 proceduri de «ştergere» a vergeturilor

Ultima actualizare:

Neplăcere specifică mai ales femeilor, vergeturile apar din cauza diminuării fibrelor de colagen şi de elastină din piele. Vergeturile sunt mai frecvente în anumite perioade de modificări ale texturii pielii, cum sunt adolescenţa şi sarcina, dar şi atunci când survin fluctuaţii de greutate (îngrăşarea sau slăbirea bruscă). La început, au culoarea violacee (6-12 luni), după care capătă o nuanţă sidefată (cele mai vechi de un an), prezentându-se, de cele mai multe ori, sub forma unor cicatrici liniare. Cel mai adesea, vergeturile apar pe şolduri, coapse, pe fese şi în zona sânilor.

„Pentru a preveni apariţia vergeturilor, aplicaţi local creme hidratante şi evitaţi băile lungi, fierbinţi şi totodată creşterile rapide în greutate. Chiar dacă aceste lucruri sunt respectate, vergeturile pot apărea, deoarece au un puternic substrat genetic", explică medicul Adina Dobriţoiu, specialist dermatolog. Eliminarea vergeturilor este imposibilă, însă există diverse proceduri care le fac mai puţin vizibile.

1. LASERUL

În vergeturile de mici dimensiuni, aflate în stadii incipiente, laserul este o opţiune potrivită de tratament. Undele laser acţionează prin sinteza de colagen şi elastină, ceea ce favorizează refacerea ţesuturilor, reducând, în acelaşi timp, şi inflamaţia şi roşeaţa. Pentru vergeturile mai vechi (alb-sidefii), sunt indicate laserul fracţional şi peeling-ul laser.

Prin laserul fracţional, se stimulează regenerarea ţesuturilor, pielea recăpătându-şi fermitatea. De pildă, cu ajutorul laserului ProFracţional se pot face microexcizii la nivelul ţesuturilor, astfel fiind îndepărtate porţiunile lezate de la nivelul pielii. Prin tehnologia care combină laserul fracţional şi radiofrecvenţa se obţin rezultate bune în tratarea vergeturilor, având ca rezultat întinerirea şi regenerarea pielii.

Prin peeling-ul laser, se stimulează fibroblastul (celula generatoare de colagen şi elastină), pielea fiind regenerată din profunzime, iar aspectul vergeturilor este atenuat.

2. MEZOTERAPIA

Procedura presupune injectarea la nivelul dermului a unui coctail de substanţe care au ca efect refacerea ţesutului conjunctiv. Printre acestea se numără proteinele, enzimele, acidul hialuronic, oligoelementele (zinc, fier, cupru), antioxidanţi, colagen şi elastină. Pentru rezultate mai bune, mezoterapia se poate asocia cu tratamentul cu lumină intens pulsată (IPL).

3. PEELING-UL CHIMIC

Îndepărtează straturile superficiale ale pielii, stimulând sinteza de colagen. Astfel, pielea capătă un aspect ferm, iar vergeturile sunt estompate.

Află mai multe pe clicksanatate.ro

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net