5 soluţii naturale pentru nasul înfundat

Ultima actualizare:

Inhalaţii cu ulei esenţial de mentă

Inhalaţiile cu ulei esenţial de mentă eliberează nasul de secreţiile abundente şi-ţi reîmprospătează căile nazale. Fierbi doi litri de apă şi, după ce a clocotit, o amesteci cu şase picături de ulei de mentă. Stai deasupra vasului timp de un sfert de oră şi inspiri adânc, acoperindu-ţi capul cu un prosop.

Picături cu sare de mare

Sinusurile îţi sunt înfundate şi vrei să-ţi fluidizezi secreţiile nazale? Poţi încerca un remediu foarte eficient! Fierbi o cană cu apă, o laşi la răcit până devine călduţă, şi o amesteci cu o jumătate de linguriţă cu sare de mare şi cu un vârf de cuţit cu bicarbonat de sodiu. Îţi pui câte 1-2 picături din această soluţie în fiecare nară, de trei ori pe zi.

Leacuri cu usturoi şi hrean

Aromele pe care le emană nu-i fac cinste, dar calităţile curative ale usturoiului sunt printre cele mai apreciate datorită unei substanţe pe care o conţine (alicină), care are proprietăţi antibacteriene. Adaugi un căţel de usturoi pisat şi o lingură cu oţet într-un litru de apă fierbinte, inhalezi aburii cel puţin 10 minute şi apoi te aşezi la somn, fiind învelită bine. Nu în ultimul rând, poţi încerca să-ţi „refaci" mirosul cu ajutorul unei cataplasme cu hrean. Pui trei linguriţe de hrean ras pe un material curat din bumbac sau pe un tifon şi-l ţii pe frunte. După câteva minute, nu mai mult de un sfert de oră, îndepărtezi cataplasma.

Cataplasmă cu seminţe de muştar

Sunt folosite cu succes în bucătărie şi dau un gust aparte felurilor de mâncare, însă au efecte benefice şi în caz de răceală şi gripă, prin desfundarea nasului înfundat. Seminţele de muştar subţiază mucusul şi elimină secreţiile în exces. Le macini cu ajutorul unei râşniţe de cafea, până obţii o pudră fină. Amesteci o jumătate de cană cu seminţe de muştar, o cană cu făină şi apă cât să rezulte o pastă groasă, apoi adaugi compoziţia între două pânze de bumbac şi o laşi să acţioneze pe piept.

Picături din zeamă de lămâie

La fel de bună pentru eliberarea căilor nazale este şi lămâia. Tot ce trebuie să faci pentru a putea respira din nou în voie este să storci câteva picături de zeamă dintr-o lămâie şi, cu ajutorul unei pipete, să-ţi pui câte două picături (nu mai mult) în fiecare nară.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
nicolae moromete desen florian marina
image
image
image
image
image
image
image png
banner pensii png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net