3 alimente care te hidratează vara!

La peste 30 de grade Celsius, avem nevoie de cât mai multe lichide. Pe lângă apa plată, care uneori se elimină rapid din organism, specialiştii consultaţi de revista „Click! pentru femei" recomandă consumul de fructe şi de legume suculente.

Dovleceii, nelipsiţi din salate. Consumaţi în stare crudă, dovleceii au efecte terapeutice. Tăiaţi în cuburi mici, îi poţi pune în salata ta de vară, alături de roşii, ardei, castraveţi. Prin fierbere sau prin prăjire, dovleceii îşi pierd din principiile active, dar îşi păstrează intacte rezervele de fosfor, magneziu, potasiu şi fibre alimentare. Astfel gătiţi, sunt indicaţi cardiacilor şi hipertensivilor, dar şi persoanelor supraponderale. Având un conţinut ridicat de apă, circa 94%, dovleceii îţi pot fi de folos, mai ales în sezonul cald, atunci când ai nevoie de o bună hidratare. Nici în privinţa caloriilor nu ai de ce să-ţi faci griji, pentru că sunt campioni şi la acest capitol, cu doar 18 unităţi la 100 de grame.

Mai citeşte în revista “Click!  pentru femei” de azi: Ce „spune“ dezordinea  despre tine .El, la muncă  peste hotare. Tu, acasă.  Veţi rămâne uniţi?

Castravetele, cel mai mare conţinut de apă. Din punct de vedere caloric, castraveţii pot fi consumaţi cu încredere în dietele de slăbire, pentru că au doar 39 de calorii pe 100 de gr. Ei au şi cel mai ridicat nivel de apă, cam 97%, precum şi vitamine, săruri minerale care contribuie la hidratarea şi detoxificarea organismului. Încearcă să nu descojeşti castraveţii înainte de a-i consuma. În schimb, spală-i foarte bine pentru a îndepărta posibilele substanţe cu care aceştia au fost stropiţi de-a lungul creşterii. Coaja lor conţine fibre care facilitează digestia şi scad nivelul colesterolului „rău". Pulpa, dar şi coaja, este bogată în vitamina A, vitamine din complexul B, vitamina C, vitamina E, acid cafeic, acid folic, enzime, dar şi săruri minerale: calciu, potasiu, magneziu, zinc, siliciu şi fier.

Varza, utilă în detoxificare. Toate cele patru soiuri de varză cunoscute - albă, roşie, de Bruxelles şi creaţă - au acţiune nutritivă, digestivă, energizantă, remineralizantă şi tonică asupra organismului. Varza are mari cantităţi de apă, de până la 85% (în cazul celei de Bruxelles) şi aproximativ 92%, la cea albă. Proteinele, glucidele, vitaminele (A, B2, B3, B5, C, E, K) şi sărurile minerale (fosfor, potasiu, calciu, sodiu, fier, iod) se regăsesc din plin în compoziţia acestor soiuri. În sezonul cald, o poţi consuma sub formă de salate sau chiar de supă, pentru că are puţine calorii, mai ales dacă o prepari cu pui, în loc de carne de vită. Şi în plus, este suficient de hrănitoare, mai ales dacă eşti la cură.

Loading...
 
 
ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1