„Tratează“ hipertensiunea cu mirodenii şi condimente

71895418_xl.jpg

„Tratează“ hipertensiunea cu mirodenii şi condimente
Sursa foto: Facebook

Pe lângă stres, consumul mare de sare şi de alcool sunt cauzele apariţiei hipertensiunii arteriale. Depistarea precoce a simptomelor şi tratamentul adecvat, însoţite de o alimentaţie sănătoasă şi de mişcare, sunt esenţiale pentru o viaţă sănătoasă. Iată câteva sfaturi de urmat într-o dietă atunci când ai hipertensiune.

Sarea e cel mai mare duşman al unui hipertensiv, dar, totodată, elementul care dă gust mâncărurilor. Dar există câteva trucuri care pot face mâncarea savuroasă chiar şi în lipsa sării.

Doctorul Codruţ Ţuţu, specialist în acupunctură apifitoterapie, atrage atenţia că excesul de alimente bogate în grăsimi procesate provoacă creşterea densităţii sângelui, care d duce la creşterea tensiunii. Medicul precizează alimentele permise în hipertensiune: uleiurile de măsline, seminţele, nucile, anghinarea, ovăzul, usturoiul, ceapa verde, verdeţurile,  legumele şi fructele proaspete, ouăle fierte sau coapte; lactatele, cum sunt iaurturile slabe, brânzeturile proaspete, nesărate; peştele şi carnea slabă.

Citește continuarea articolului, aici!

Citește și:

Plăcintă din carne de miel

Salată cu piept de curcan

Loading...

Citește și

  • Eşti în pană de idei pentru o masă „ca la carte"? Iată ce gătesc cititoarele Click! Îţi prezentăm astăzi cinci reţete delicioase, trimise de maestre în bucătărie. O idee de aperitiv, două feluri principale delicioase şi două propuneri pentru un desert gustos. Toate, uşor de preparat şi foarte gustoase. Poftă bună!

  • Ţi se pare greu să ţii postul Paştelui? Asta pentru că nu ai încercat să-ţi diversifici meniul.

  • Ingrediente aluat: 250 g făină, 125 g unt rece, 2 linguri zahăr pudră, 1 ou. Ingrediente crema de vanilie: 4 gălbenuşuri, 125 g zahăr, 500 ml lapte, 50 g făină, un pliculeţ zahăr vanilat.