Prăjitură cu portocale fără făină - Reţeta

Ultima actualizare:

    Prăjitură cu portocale fără făinăfoto: lumeamare.ro
Prăjitură cu portocale fără făinăfoto: lumeamare.ro

Aţi mâncat vreodată prăjitură cu portocale fără făină? Este delicioasă şi se prepară rapid. Aşa că dacă nu ţineţi post vă puteţi răsfăţa cu acest desert minunat. Cei dragi vă vor mulţumi pentru fiecare porţie primită în plus. Spor la gătit!

Prăjitură cu portocale fără făină: INGREDIENTE

  • 250 g migdale decojite
  • 200 g zahăr
  • 2 portocale mari
  • 4 ouă mari
  • 8 g de praf de copt
  • 1 linguriţă de esenţă de vanilie
  • 3 linguriţe de dulceaţă de caise
  • 2 linguri de rom sau lichior de portocale
  • un vârf de sare
  • hârtie de copt pentru formă sau puțin unt şi amidon de cartofi pentru uns forma

Prăjitură cu portocale fără făină: MOD DE PREPARARE

Până vom gusta dintr-o porţie de prăjitură cu portocale fără făină, pregătim ingredientele. Pentru început, spălăm bine portocalele folosind un burete şi bicarbonat. Le punem într-o oală cu apă rece şi le fierbem pentru 40 minute cât să se înmoaie puţin. Le lăsăm să se răcească şi le tăiem bucăţele, păstrând o felie pentru decorat. Apoi punem hârtia de copt în formă şi ungem forma cu unt şi o presărăm cu amidon de cartofi. Punem migdalele şi 100 g de zahăr în blender şi mixăm până capătă o consistenţă fină. Adăugăm şi bucăţelele de portocală şi mixăm până obţinem o compoziţie omogenă cu o consistenţă de piure, potrivit lumeamare.ro.

Separăm albuşurile de gălbenuşuri. Cu mixerul batem gălbenuşurile împreună cu 100 g de zahăr şi esenţa de vanilie. Le adăugăm în compoziţia de migdale şi portocale şi amestecăm puţin pentru omogenizare. Batem spumă albuşurile cu un vârf de sare până sunt tari băț. Le adăugăm în compoziţia de portocale-migdale-gălbenușuri, amestecând uşor de jos în sus cu o lingură de lemn, având grijă să nu dezumflăm compoziţia. Adăugăm şi praful de copt și continuăm să amestecăm uşor. Vărsăm compoziţia în forma pregătită şi dăm la cuptorul preîncălzit la 180°C pentru aproximativ 45 minute sau până când suprafaţa prăjiturii devine închisă bine la culoare şi marginile se deprind puţin de formă.

Poţi face şi proba cu scobitoarea care trebuie să iasă curată. Încă puţin şi această prăjitură cu portocale fără făină va fi gata. Stingem cuptorul şi mai lăsăm prăjitura să se odihnească înăuntru pentru 10 minute. O scoatem din cuptor şi abia după ce se răceşte complet o scoatem din formă (se scoate fără nicio problemă). Punem dulceaţa de caise şi romul într-o crăticioară pe foc mic, încălzim puţin pentru ca amestecul să devină lichid şi folosim sosul astfel obţinut pentru a unge prăjitura. Decorăm cu felia de portocală şi servim. Poftă bună!

image
image
image
image
image
image
1 sarmale de post jpg jpeg
Cum să ți îmbunătățești abilitățile de ascultare în limba engleză  png
horoscop zilnic 15 aprilie jpg
riduri jpg
citate celebre despre bucurie si fericire 1024x576 jpg
dormitor jpg
emoji fericire zambet unsplash jpg
horoscop
image
actualitate.net
image
actualitate.net