Poftiţi în bucătăria lui Horia Vîrlan!

11_1.-6col-img_9030.jpg

Horia Vîrlan are acasă nu una, ci două bucătării complet utilate. Aceasta e cea de la subsol

Cuptoare profesionale, hote puternice, plite şi grătare, fel de fel de tigăi agăţate la-ndemână, 30 de vase de gătit şi tot atâtea cuţite, aşa arată bucătăria de acasă a lui Horia Vîrlan. Una demnă de orice res­taurant de top, iar maestrul lucrează acolo într-o ordine şi o curăţenie militărească.

Absolvent al cursurilor de artă culinară de la Cleveland Community College din SUA şi posesor al diplomei de “Maestru în artă culinară”, simpaticul Horia Vîrlan a reuşit să devină, graţie emisiunilor lui culinare de succes de la Prima TV, unul dintre cei mai apreciaţi bucătari din România. Vă imaginaţi ce are acasă un maestru de talia lui? Ei bine, aţi ghicit. În primul rând, Horia Vîrlan are nu una, ci două bucătării. Cea de la parter e a întregii familii.

“Aici gătesc preparate de zi cu zi, atât eu, cât şi soţia mea. Avem cam tot ce ne trebuie: chiuvetă cu două cuve, maşină de spălat vase, cuptor cu convecţie, cuptor cu microunde şi toţi roboţii necesari. Mai am suficiente tigăi, cratiţe, oale, ustensile pentru gătit şi curăţat legume şi multe altele”, povesteşte Horia.

11_2.-2col-img_9002.jpg

Aici se va filma noua emisiune de la Prima TV

Bucătăria de la subsol, însă, depăşeşte orice imaginaţie. Maestrul şi-a făcut toate “poftele” în materie de dotări. Are cuptor de patiserie pe gaze, cuptor electric cu convecţie şi boiler pentru abur, mai există un cuptor cu inducţie şi unul cu funcţie dublă (coacere şi inducţie). Mai are un aragaz cu putere mare, trei frigidere, o masă rece, maşini de tocat, mixer, malaxor, dospitor, blast chiller (un utilaj care răceşte şi congelează rapid), maşină de vidat cu capac, feliator, blender şi storcător, forme de copt pentru patiserie, chiar şi o maşină profesională de îngheţată, dar şi vreo 30 de vase de gătit şi tot atâtea cuţite diferite, plus toate ustensilele pe care şi le-ar dori un restaurant de top. “Aici îmi pun în practică ideile, este spaţiul meu de joacă, este «apartamentul meu», vorba soţiei. Când primim musafiri, eu sunt cel care trebuie să gătească, nici nu s-ar putea altfel”, mai spune maestrul.

În acest “sanctuar” vei putea pătrunde şi tu, de azi. Şi nu, nu este păcăleală de 1 aprilie. În fiecare duminică, începând cu ora 15.00, Horia Vîrlan va găzdui o nouă emisiune culinară în propria bucătărie profesională.

“Se numeşte «În bucătărie cu Horia» şi aici este vorba despre un bucătar, adică eu, care doreşte să le arate celor care îl urmăresc cum mănâncă el acasă împreună cu familia lui sau cu invitaţii pe care îi are câteodată. Voi pregăti mâncăruri de fiecare zi, mâncăruri care se gătesc în zilele de sărbătoare sau pentru evenimente speciale. Ingredientele folosite sunt cele pe care le găsim cu toţii în magazine, adăugând, ici-colo, câte un condiment sau mod de preparare mai puţin obişnuit, practic, doresc să transmit celor care mă urmăresc că gătitul acasă poate fi uşor, relaxant, gustos şi, nu în ultimul rând, ieftin”, ne spune simpaticul bucătar de la Prima TV.

El este adeptul bucătăriei simple, unde ingredientele sunt cât mai puţin agresate de prepararea termică. În frigiderul său nu veţi găsi niciodată mezeluri, carne grasă, sau semipreparate pline de aditivi, ci doar legume, fructe, brânzeturi şi carne slabă.


Găteşte şi mănâncă sănătos

Horia găteşte, pe cât de gustos, pe atât de simplu şi sănătos. Adoră mâncărurile de legume, pe cele cu brânză şi ouă, peştele sau vita la grătar, supele uşoare. Carnea o ia de la ferma unui amic, legumele din piaţă de la producătorii pe care îi cunoaşte, iar restul ingredientelor de băcănie, citind cu atenţie eticheta. “Personal am renunţat de mulţi ani la dulciuri de cofetărie, la carnea de porc, dar nici sucuri acidulate nu beau”, spune el. Recunoaşte că a ţinut, de-a lungul timpului, diete, iar după terminarea lor a mai pus înapoi câteva kilograme, dar niciodată pe toate cele pierdute, astfel că, una peste alta, a reuşit să dea jos suficient până acum. “Cel mai greu mă abţin de la carbohidraţi şi de la pâine. Nu mai mănânc după ora 20.00, deşi mai sar calul câteodată, doar se vede”, spune el, râzând.

Salată caldă cu legume

 

Legumele îţi oferă posibilităţi nesfârşite de preparare. Horia a făcut rapid o salată caldă pe cât de simplă, pe atât de sănătoasă şi de gustoasă. A folosit morcovi tăiaţi mai mari, roşii, broccoli, ardei gras, conopidă, spanac, pe care le-a tras la tigaie, cu puţin ulei de măsline, apoi le-a condimentat cu sos de soia şi cu piper.

Loading...

Citește și

  • Horia Virlan, aniversare, Prima TV, Mama mea găteşte mai bine, emisiune, petrecere, meniu

    Gazda emisiunii “Mama mea găteşte mai bine” de la Prima Tv, ale cărei filmări pentru un nou sezon au început deja, şi-a aniversat duminică ziua de naştere acasă, iar luni, la fimări.

  • Cei mai îndrăgiţi chefi, care au făcut carieră şi la TV, nu doar în bucătărie, au moştenitori de care sunt tare mândri. Patrizia Paglieri, Horia Vîrlan, Florin Dumitrescu şi Sorin Bontea sunt părinţi care au ştiut să transmită mai departe, odraslelor, dragostea şi respectul pentru bucate.