O reţetă gustoasă pe zi: Ştrudel cu mere

Citeste tot despre: 

Ingrediente: Pentru aluat: 300 g făină , 250 g unt, 1 ou, 1 lingură oţet, 3 linguri apă, 1 praf de sare. Pentru umplutură: 5 mere, 4 linguri zahăr, 1 linguriţă scorţişoară măcinată, 50 g unt, 1 ou pentru uns, 1 lingură lapte

Preparare: Pentru prepararea aluatului de foitaj, se amestecă cu vârful degetelor untul cu 100 g făină până devine un aluat nisipos. Se întinde în formă dreptunghiulară şi se pune la frigider.

Separat, se amestecă, până la omogenizare, restul făinii cu oul, oţetul, apa şi sarea. Se întinde şi acest aluat într-o formă dreptunghiulară de două ori mai mare decât primul aluat, apoi se pune la frigider. Se împătureşte aluatul mic în aluatul mare, cât mai bine strâns, şi se lasă din nou la frigider circa 25 de minute.

Între timp, se curăţă merele de coajă, se scot căsuţele de sâmburi, se rad pe răzătoarea cu ochiuri mari, se storc de zeamă, se amestecă cu zahăr, scorţişoară măcinată şi se călesc cu untul bine încins până scade bine zeama. Se întinde aluatul în foaie, se aşază umplutura pe mijlocul ei, se rulează doar o singură dată pentru a acoperi umplutura şi se aşază într-o tavă tapetată cu folie de copt.

Se unge deasupra cu ou bătut cu o lingură de lapte, se crestează la suprafaţă, cu un cuţit bine ascuţit şi se coace, la temperatură potrivită, până se rumeneşte frumos deasupra.

Loading...