Jakob te învaţă cum să găteşti «Găluşte de spanac» şi «Parfait de zmeură»

Ultima actualizare:
Găluşte de spanac
Găluşte de spanac

Jakob Hausmann, prezentatorul show-ului gastronomic din cadrul matinalului "România zi de zi" (TVR1) şi patron al restaurantului Mica Elveţie, ne dă în fiecare săptămână două reţete uşor de preparat acasă. Iată ce puteţi încerca azi.

Găluşte de spanac

Parfait de zmeură
Parfait de zmeură

Ingrediente: 600 g spanac, 200 g ricotta (urdă italienească), 100 g parmezan, 3 ouă, 100 g unt, 200 g făină, două cepe, un usturoi, sare, piper, nucşoară.

Mod de preparare: se înăbuşă spanacul, apoi se storc frunzele şi se toacă. Ceapa şi usturoiul tocate se rumenesc în jumătate din unt, se adaugă spanacul, apoi se lasă să se răcească.

Într-un castron se bate ricotta, se adaugă 50 g parmezan, spanacul, două ouă şi un gălbenuş şi se amestecă bine.

Se adaugă treptat făină până se obţine un aluat omogen, care se condimentează.

Se pune apă la fiert, iar din aluat, cu o lingură, se introduc în apă găluşte. Se lasă să fiarbă până se ridică la suprafaţă.

Untul rămas se topeşte, se toarnă peste găluşte, se presară restul de parmezan şi se dă la cuptor (175 de grade C) 10 minute.

Parfait de zmeură


    Parfait de zmeură
Parfait de zmeură

Ingrediente: 3 ouă, 30 g zahăr, 75 g zmeură, 100 ml smântână. Pentru sos: 250 g zmeură, 150 g mure, 100 g afine, 100 g coacăze, 100 g căpşune, o linguriţă suc de lămâie, zahăr pudră. Pentru crema de smântână: o lingură smântână acră, una de smântână dulce, zahăr pudră, lămâie.

Mod de preparare: pentru parfait - ouăle şi zahărul se bat spumă, apoi se amestecă restul ingredientelor.

Zmeura se trece prin sită pentru a îndepărta seminţele, iar sucul obţinut se adaugă la spuma de ou.

Se adaugă şi smântâna, apoi toată compoziţia se introduce în forme şi se pune la îngheţat cel puţin 5 ore.

Pentru sos: cele mai frumoase fructe se păstrează pentru decor.

Restul se trec prin sită, se adaugă sucul de lămâie şi zahărul.

Pentru crema de smântână, se amestecă toate ingredientele.

Pe farfurie se dispune sosul de fructe, apoi parfeul scos din formă, care se decorează cu un moţ de smântână şi cu fructele păstrate.

image
image
image
image
image
image
zodiac 2904106 1920 jpg
paula seling snitele de post jpg
leurda planta reteta jpeg
unghii jpeg
paște pixabay jpg
1 mituri despre zodii jpg jpeg
1 sarmale de post jpg jpeg
Cum să ți îmbunătățești abilitățile de ascultare în limba engleză  png
image
actualitate.net
image
actualitate.net