Trei măşti cu fructe pentru un ten luminos

Ultima actualizare:

Căpşune anti-acnee

Este sezonul căpşunelor, iar tenul nostru are nevoie de ele. Sunt un exfoliant natural, fiind bogate în vitamina C şi acid salicilic, ceea ce le face deosebit de eficiente în îndepărtarea celulelor moarte şi tratarea punctelor negre.

Această mască este recomandată în mod special tenului acneic sau gras. Se prepară dintr-o jumătate de cană de căpşune, 3 linguri de argilă, 1 lingură de iaurt. Se formează o pastă şi se aplică pe faţă, gât şi decolteu, timp de 15 minute.

Banane, pentru ten deshidratat

O mască excelentă pentru un ten deshidratat este cea din banane. Se pasează o banană foarte coaptă, se amestecă cu câteva picături de ulei de măsline şi se întinde apoi în strat gros pe faţă, gât şi decolteu.

Se stă cu ea cam o jumătate de oră, după care se clăteşte bine cu apă călduţă. Se hidratează apoi cu o cremă, iar la final se stropeşte cu apă termală. Face minuni pentru ten.

Piersici, pentru o piele fină

Masca pe bază de piersici se foloseşte pentru catifelarea pielii.

Ai nevoie de o piersică de mărime medie, bine coaptă, pe care să o pasezi şi de un gălbenuş de ou. Amestecă bine ingredientele şi aplică masca pe faţă timp de 20 minute, după care îndepărteaz-o cu apă călduţă. Sucul de piersici închide porii, iar vitaminele şi mineralele din fruct hrănesc tenul şi-i conferă luminozitate.

«Beţi cel puţin doi litri de apă pe zi»

 “Adăugând consumul de lichide în cantitate suficientă, o alimentaţie bogată în nutrienţi, vitamine şi oligoelemente în cantităţi protrivite, pielea noastră poate face faţă cu bine razelor de soare. Fructele şi legumele sunt eficiente în sezonul cald. Consumaţi-le în fiecare zi!”, ne-a spus specialistul Click!, doctorul dermatolog Mircea Tampa.

Citeşte şi:

Iată ce trebuie să mănânci ca să scapi de celulită!

Uite ce rişti dacă îţi pui silicoane! În timp pot apărea complicaţii

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
Horoscop - zodii - zodiac FOTO Shutterstock
zodii pixabay jpg
1 par alb remedii jpg jpeg
Ciuperca piciorului simptome şi tratament jpeg
salata de rosii jpeg
horoscop jpeg
1 zodii bani jpg jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net