Simplitatea – cuvântul de ordine pentru nunta anului 2020

Ultima actualizare:

Întoarcerea la natură, minimalism şi simplitate atât în ţinute, cât şi în decoruri. Acestea sunt tendinţele de anul acesta în materie de nunţi. Dacă ai spus cel mai important „Da” din viaţa ta şi ai stabilit data pentru marele eveniment, e cazul să începi de acum pregătirile. Sunt multe de pus la punct.

Potrivit studiilor, logodnele durează, în medie, 12-14 luni, iar mirii consideră că ingredientele care fac nunta perfectă sunt fotografii (90%), locaţia (84%), ţinuta de nuntă, inclusiv machiajul şi coafura (80%), tortul (76%), florile (74%) şi muzica (72%). Viitorii însurăţei sunt atenţi la detalii şi petrec zilnic 1-2 ore pentru a face căutări online. “Mirii de azi sunt mult mai atenţi cu bugetele pe care le alocă acestui eveniment, pentru că, de cele mai multe ori, ei suportă costurile nunţii, aşa că îşi doresc o experienţă cu adevărat memorabilă.

Cei mai mulţi îşi aleg o tematică, iar colaborarea cu designerii şi furnizorii locali îi pot ajuta să-şi personalizeze în detaliu nunta, respectând acea tematică. Bugetul dedicat acestor elemente – excluzând locaţia şi meniul de nuntă - variază între 6.000-10.000 de euro, însă cifrele arată că, de multe ori, mirii se îndrăgostesc de anumite detalii neprevăzute şi ajung să cheltuiască cu până la 30% mai mult decât şi-au propus”, a precizat Anca Tănase, organizatorul târgului “Mireasa Made in Ro”, care va avea loc în perioada 8-9 februarie în Bucureşti. De altfel şi tendinţele din acest an subliniază orientarea către un minimalism cât mai personal, întoarcerea către natură şi simplitate atât în decoruri, cât şi în ţinute. Astfel, designerii propun ţesături fluide, texturi filigranate, dar croieli relaxate, confortabile. Bijuteriile se îndreaptă spre designul contemporan, dar influenţele tradiţionale revin subtil atât în accesorii, cât şi în ţinute. 

Chiar dacă stilul rochiilor de mireasă nu se modifică drastic de la sezon la sezon, sunt totuşi câteva tendinţe care deţin supremaţia în 2020. Marile case de modă ne propun rochiile minimaliste şi croielile simple care subliniază silueta, dar care devin extrem de sofisticate prin detalii. Vei vedea rochii cu multe voaluri şi pliseuri, dar şi croieli atipice, mici accente argintii, aurii, chiar pene, dantelă. “Există o tendinţă de revenire la stilul boho, dar, în acelaşi timp, sunt puternice influenţele ce vin din zona tradiţională. Motive tradiţionale, reinterpretate într-o manieră contemporană, se regăsesc atât în zona rochiilor, cât şi a accesoriilor”, adaugă Anca Tănase. “Tendinţele de anul acesta sunt spre simplitate, spre tăieturi curate şi impecabil executate, care să avantajeze linia corpului. Nu se mai poartă stilul clasic şi somptuos”, precizează designerul Victor Marina.

Cum alegi rochia în funcţie de conformaţie

  • Dacă eşti scundă, alege o rochie pe corp, care prelungeşte vizual partea superioară a corpului, cu despicătură pe picior, care dă senzaţia de lungime. Evident, ai nevoie de pantofi cu tocuri înalte.
  • Dacă eşti înaltă, poartă o rochie minimalistă, simplă, fluidă, marcată în talie cu o centură. Nu strică nici un V decoltat în spate. În picioare poţi purta fără probleme săndăluţe, balerini sau pantofi cu toc de 2 cm.
  • Cele plinuţe e bine să poarte rochii strâmte în talie şi ample în partea de jos, sub faldurile căreia se ascund fără probleme şoldurile rubensiene şi burtica. Nu trebuie să aibă decolteu adânc, ci unul tip bărcuţă, să se vadă doar clavicula. Mânecile pot fi lungi sau scurte şi lărguţe.
  • Femeile slăbuţe pot purta rochii pe corp, cu decolteuri adânci şi multe accesorii.

Greşeli de evitat

Nu se mai poartă rochiile de mireasă tip sirenă, cele scurte, cele de tip prinţesă sau rochii de mireasă cu crinoline imense. Nici albul acela pur, puternic, tip neon, nu mai e la modă. Rochiile de mireasă sunt acum de la bej deschis, până la cappuccino, roz pal sau pastel.

Parteneri

image
image
image
image
image
image
Cea mai tare rețeta de cozonac și cea mai căutată în comunitatea de cooking
relație jpeg
horoscop jpeg
Infidelitate jpg
barfe jpeg
esoteric 652642 1280 jpg
image png
semineu dim jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net