Dragoste modernă: Povestea nefardată a fetei care a fost îndrăgostită de o fată
JULIETA ŞI JULIETA
Şi ce-i cu asta?, veţi zice. O poveste de dragoste începe în multe cazuri cu „am iubit şi eu o fată". De terminat , dacă se poate, se termină cu „dragostea învinge totul" (de preferat distanţa, banii, opoziţiile părinţilor, diferenţele sociale etc.). Dacă nu se poate, se termină măcar dramatic de pilduitor, cu „dragostea învinge orice opoziţie, măcar prin sacrificiu total" (că vorba ceea, nici Romeo şi Julieta nu şi-au câştigat pe nedrept renumele). Da, reţeta ar fi fost de succes, cu un mic impediment însă.
Eu sunt tot o fată. Vedeţi, deci, că nici scenariul cu dragostea învinge totul n-ar merge în România de azi, nici cel (să mă scuzaţi!) pe invers n-ar reprezenta tocmai o garanţie a succesului.Cine ar înţelege sacrificiul în acest caz? Cine ar da doi bani pe o poveste cu două fete care se sinucid din dragoste una pentru alta şi doar pentru că lumea din jurul lor se opune? Julieta şi Julieta sunt doar o dramă minoră, minoritară, mărunţică şi bună de ţinut sub cearşaf, nu de scos pe tapet şi în niciun caz pilduitoare.
LA CAPĂTUL LUMII, CA SĂ FUGĂ DE EA ÎNSĂŞI
Am iubit-o, totuşi. A venit, m-a iubit şi ea... şi-a plecat. Asta deja sună a Jerome K. Jerome, ştiu. Măcar de-ar fi o poveste amuzantă. Doar că ea n-a plecat de tot, ci numai colo, la vreo câteva mii de kilometri distanţă, în capătul celălalt al lumii, ca să fugă de ea însăşi.
Asta e, v-am dezvăluit deja sfârşitul, ca să nu staţi cu sufletul la gură cum că am reuşit să păcătuim împotriva firii şi să ne mărităm, să avem o casă împreună şi copii în eprubetă, sau, Doamne fereşte!, să facem un alt păcat, la fel de grav, cum ar fi să ne luăm vieţile. Împăcaţi deja şi puşi în temă, ar trebui deci să citiţi liniştiţi (la fel şi mamele, taţii, vecinii şi aruncătorii cu pietre) următoarea poveste în care eu recunosc, sub semnătură, că am iubit o fată.
