Află aici patru sfaturi ca să ai mereu gene perfecte

Ultima actualizare:

Există câteva trucuri care te vor ajuta să ai gene lungi şi dese, exact ca ale actriţelor pe care le vezi zilnic la televizor.

Cleştişorul de gene, indispensabil

În primul rând, ai nevoie de un cleştişor de întors genele. Cel mai bine este ca acesta să fie confecţionat din metal, căci dă cele mai bune rezultate. După ce ai ales cleştişorul potrivit, trebuie să înveţi să-l utilizezi corect, astfel încât să obţii cele mai bune rezultate.

Trebuie să-l deschizi şi să prinzi genele superioare şi să le arcuieşti, timp de zece secunde. Aceeaşi mişcare o repeţi şi la celălalt ochi. Ai grijă să nu apuci genele chiar de la bază şi nici să nu fii dată cu rimel.

Rimelul, aplicat de două ori

Un al doilea truc care dă rezultate bune este nimeni altul decât rimelul. Alege unul care are o perie de aplicare cu fire mai scurte, căci are efect de alungire, dar şi face ca genele să pară mai dese. Înepe de la baza genelor superioare, de la baza spre varf spre varf.

Pentru o aplicare corectă, ţine capul puâin lăsat pe spate. Aplică întâi un strat de rimel, după care laşi să se usuce şi treci şi la aplicarea celui de-al doilea strat de mascara. Cât despre genele inferioare, este indicat să aplici doar un singur strat.

CITEŞTE AICI CONTINUAREA

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ogoranu luptator anticomunist
image
image
image
image
image
image
image png
Horoscop - zodii - zodiac FOTO Shutterstock
zodii pixabay jpg
1 par alb remedii jpg jpeg
Ciuperca piciorului simptome şi tratament jpeg
salata de rosii jpeg
horoscop jpeg
1 zodii bani jpg jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net