7 reguli pentru o igienă intimă corectă

Ultima actualizare:

    E bine să te speli de maximum două ori pe zi
E bine să te speli de maximum două ori pe zi

Câteodată, să păstrezi curăţenia şi sănătatea zonei intime e mai complicat decât pare. Cum te speli, de câte ori pe zi, cu ce? Toate acestea contează şi, dacă nu sunt realizate corect, rişti iritaţii, dezechilibre ale florei vaginale şi ulterior infecţii. Iată 7 răspunsuri la întrebări pe care poate ţi-a fost jenă să le pui.

De câte ori te speli

Cel puţin o dată pe zi şi de maximum două ori pe zi. Contrar aşteptărilor, cu cât mai des de atât, cu atât e mai rău pentru că rişti să usuci mucoasa. Trebuie să te speli mai des în zilele sensibile ale menstruaţiei, dar şi de fiecare dată înainte şi după o partidă de sex.

Nu insista

Nu spăla energic zona, folosind de mai multe ori săpunul pentru că ţesuturile şi pielea sunt foarte sensibile. Nu folosi buretele de baie cu care te speli pe corp, deoarece poate fi plin de microbi.

Ce produse foloseşti

Nu e recomandat să te speli cu gel de duş sau săpun obişnuit pentru că acestea sunt concepute să protejeze pH-ul pielii, nu pe cel al zonei intime, care este diferit. Ele au un pH foarte ridicat şi, utilizate frecvent, usucă şi irită mucoasa. Nici apa simplă nu este suficientă pentru a asigura igiena optimă. Alege produse special create pentru igiena intimă, formule lichide fără săpun, fără parfumuri şi parabeni.

E bine să te speli pe mâini nu doar după, ci şi înainte de a merge la toaletă
E bine să te speli pe mâini nu doar după, ci şi înainte de a merge la toaletă

Cum te ştergi

Şi aici e o regulă: direcţia e bine să fie din faţă spre spate, exact ca şi la ştersul cu hârtia igienică. Iar asta pentru a nu aduce microbii din zona anală spre vagin şi a risca infecţii urinare.

Ce lenjerie intimă foloseşti

Evident, e recomandată cea de bumbac, care lasă pielea să respire, nu cea din fibre sintetice. Schimbă lenjeria în fiecare zi, iar seara ai putea să renunţi de tot la ea pentru că păstrează o anumită umiditate care favorizează înmulţirea bacteriilor.

Atenţie la absorbante!

Cele interne ar fi de preferat să le foloseşti doar la nevoie şi pe timpul zilei, cu condiţia să nu le „uiţi” cu orele, ci să le schimbi cât mai des. Noapte, foloseşte absorbante externe, din bumbac.

Spală-te pe mâini şi înainte de a merge la toaletă!


    E bine să te speli pe mâini nu doar după, ci şi înainte de a merge la toaletă
E bine să te speli pe mâini nu doar după, ci şi înainte de a merge la toaletă

Toată lumea se spală pe mâini după ce merge la toaletă, ceea ce e corect, însă prea puţine persoane folosesc apa şi săpunul înainte. Când vii de afară şi dai fuga la baie cu o nevoie imperioasă, spală-te înainte pe mâini pentru că sigur sunt pline de microbi. La fel când eşti la serviciu şi, după ce ai lucrat la tastatură, te duci la toaleta comună.

 ”Igiena intimă a femeilor de toate vârstele este un subiect adeseori neglijat în programele de educație ceea ce generează adoptarea unor practici fără suport științific. Nu toate femeile au nevoie de același tip de igienă intimă. Aceasta depinde de vârsta, statusul hormonal, sexual sau alte condiții patologice. În mod curent însă toaleta intimă ar trebui să se efectueze de cel mult două ori pe zi, respectându-se o serie de precepte care au drept scop prezervarea mediului vaginal și vulvar cât mai aproape de normal atât din punctul de vedere al Ph-ului, cât și al florei”, spune  Conf. Dr. Liana Pleș, medic primar obstetrică - ginecologie.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
Horoscop - zodii - zodiac FOTO Shutterstock
zodii pixabay jpg
1 par alb remedii jpg jpeg
Ciuperca piciorului simptome şi tratament jpeg
salata de rosii jpeg
horoscop jpeg
1 zodii bani jpg jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net