10 motive pentru care ar trebui să-ţi dai demisia mâine

Ultima actualizare:

    Dacă ai un şef agresiv, s-ar putea ca în timp să începi să-ţi urăşti jobul
Dacă ai un şef agresiv, s-ar putea ca în timp să începi să-ţi urăşti jobul

Nu toate slujbele sunt vise din copilărie îndeplinite. Unele sunt temporare, altele sunt doar etape care trebuie parcurse pentru a avansa. La un moment dat, recompensele nu mai merită efortul depus şi e cazul să îţi dai demisia şi să mergi mai departe. Iată, potrivit Mediafax, cum ştii însă că e timpul să îţi părăseşti locul de muncă:

1.    Ai încetat să mai înveţi lucruri noiDacă îţi îmbunătăţeşti aptitudinile, dar ai început să te plictiseşti pentru că nu deprinzi altele noi, s-ar putea să te găseşti într-un punct mort. E unul dintre semnele importante că ar trebui să îţi dai demisia, relatează Business Insider.

2.   Aptitudinile tale nu sunt valorificateCând munca devine aşa o rutină încât ai putea să o faci şi cu ochii închişi, e timpul să te întrebi dacă nu cumva eşti supracalificat. Într-o astfel de situaţie e indicat să te interesezi dacă există oportunităţi de creştere în cadrul companiei sau instituţiei pentru care lucrezi, iar dacă nu există, probabil că ar fi timpul să te îndrepţi în altă direcţie.

3.   Îţi urăşti slujbaUnele locuri de muncă sunt doar etape care trebuie parcurse în drumul către slujba de vis, în timp ce altele pot să fie pur şi simplu nepotrivite pentru tine. O metodă eficientă de a face diferenţa între cele două este să te gândeşti dacă ai fi mulţumit cu slujba pe care o are şeful şefului tău. Dacă nu, ar trebui să-ţi dai demisia.

4.    Nu te regăseşti în cultura organizaţională a companieiA fi angajat înseamnă a fi parte a unei echipe, iar dacă după şase luni simţi că nu te-ai integrat, probabil că nu te regăseşti în cultura organizaţională a companiei. Poate e mai bine să cauţi un mediu de lucru care se potriveşte mai bine cu valorile şi personalitatea ta.

5.    Ai un şef îngrozitorFie că e arogant, îşi hărţuieşte sau îşi terorizează angajaţii, sau pur şi simplu nu e potrivit să conducă o echipă, un şef nepotrivit te poate determina să îţi urăşti slujba. Dacă neplăcerile pe care le provoacă ajung să îţi afecteze productivitatea sau te fac să te simţi nefericit, e timpul să îţi cauţi alţi loc de muncă.

6.    Compania se află într-o spirală descendentăDacă observi că instituţia sau compania pentru care lucrezi se află într-o perioadă delicată din punct de vedere financiar, sau dacă departamentul sau postul tău ar putea să fie ameninţat de o fuziune sau o achiziţie iminentă, poate că ar fi să te orientezi către alt loc de muncă din timp. Nu are rost să te scufunzi odată cu nava.

7.    Stresul şi anxietatea îţi afectează sănătateaDacă pierzi sau câştigi în greutate, aparent fără motiv, dacă ai dureri frecvente, atacuri de panică, sau treci printr-o stare prelungită de melancolie, e un semn că problemele de la locul de muncă îţi afectează sănătatea. Ar trebui să îţi schimbi slujba până când efectele nu devin serioase.

8.    Relaţiile personale au de suferit din cauza slujbeiOrele suplimentare şi statul frecvent peste program pot avea recompense importante, atât financiare cât şi profesionale. Însă când te îndepărtezi de familie şi de prieteni din cauza slujbei, e timpul să analizezi dacă recompensele merită costurile.

9.    Sarcinile tale s-au înmulţit, dar salariul nu a crescutUneori, acest lucru se datorează reducerilor de personal, dar în cele mai multe cazuri, conducerea încearcă să profite de angajaţi. Oricare ar fi situaţia, cel mai indicat este să începi să îţi cauţi o slujbă care să îţi ofere recompensele pe care le meriţi.

10.    Ţi-e groază să înfrunţi ziuaDacă te trezeşti dimineaţa şi te îngrozeşte gândul la ziua care urmează, cel mai probabil ai o problemă la locul de muncă. Încearcă să o identifici şi să o discuţi cu angajatorul sau, dacă nu se poate rezolva, renunţă. Viaţa e prea scurtă ca să-ţi pierzi timpul în locuri care îţi displac.

image
image
image
image
image
image
Infidelitate jpg
barfe jpeg
esoteric 652642 1280 jpg
image png
semineu dim jpg
1 pozitiile de amor pe care femeile le iubesc ucew jpg jpeg
zodiac sign 2532970 960 720 jpg
peste pixabay jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net