Cicletărie, pasiunea care schimbă lucrurile în bine

Ultima actualizare:
foto click  rez mare jpeg

Cele mai recente statistici emise de Organizația Mondială a Sănătății plasează Bucureștiul în topul celor mai poluate capitale din Europa. Atât la nivelul poluării cu CO2, dar și în cazul prafului din aer, ne apropiem de valorile maxime admise. În plus, conform datelor publicate de Eurostat(1) în acest an, 56% dintre adulții (peste 18 ani) din România sunt supraponderali. Astfel, doi dintre cei mai importanți factori ai sănătății noastre trădează un standard scăzut al calității vieții.

Însă în așteptarea unor măsuri politice care să revitalizeze economia sau să combată poluarea, avem opțiunea ca noi, personal, să ne implicăm într-un mod activ în ameliorarea acestor situații, demonstrându-ne în același timp că pasiunea noastră pentru biciclete poate reprezenta o soluție viabilă la câteva dintre problemele cu care se confruntă societatea noastră. Include bicicleta în stilul tău de viață și vei observa că vei avea doar de câștigat. Vei avea o viață mai activă, multă distracție alături de prieteni și, de ce nu, vei fi un cetățean modern și trendy într-un oraș din ce în ce mai curat.

Ultimii zece ani au adus în țara noastră o evoluție spectaculoasă a pieței de biciclete. Atât producția, cât mai ales achizițiile, duble față de anii 2008-2009, arată că, în ciuda unei infrastructuri precare, românii sunt din ce în ce mai pasionați de pedalat. În acest context, în calitate de distribuitor al celui mai de succes producător de biciclete autohton, DHS Bike Parts îi invită pe bucureșteni, dar nu numai, să „încalece” trendul modern al cetățeanului activ și să pună umărul la schimbarea în bine a mediului în care trăim. De aceea vă invităm să descoperiți cel mai nou magazin de biciclete din București, aflat chiar în inima orașului, locul de unde trebuie să înceapă orice schimbare.

Cum alegi corect o bicicletă? Ajunge să o vezi în câteva fotografii online sau e necesar să o testezi fizic? O achiziționezi complet echipată sau vrei să îi adaugi acele accesorii care o personalizează exact pe gustul tău? Dar cum se întreține o bicicletă nouă? Iată doar câteva dintre întrebările unui biciclist la care am încercat să oferim un răspuns. Cum? Într-o locație accesibilă, cu o echipă de oameni pasionați, având la dispoziție un stoc mare de biciclete, piese, accesorii și echipamente. Unde? La CICLETĂRIE, în centrul Bucureștiului. Și pentru că suntem convinși că și în tine se găsește un iubitor de pedalat, dă-ne voie să îți descriem mai pe larg conceptul de CICLETĂRIE.

Achiziționarea unei noi biciclete poate părea un lucru simplu... ca mersul pe bicicletă. Dar într-o industrie în continuă dezvoltare, realitatea este un pic mai complexă. Tocmai de aceea, la CICLETĂRIE, îți venim în întâmpinare nu doar cu o gamă variată, care să corespundă unei palete largi de preferințe, ci și cu oameni dedicați, pregătiți să te informeze și să te ajute să iei decizia potrivită înainte de a achiziționa noul tău vehicul pe două roți.

CICLETĂRIE – magazin de biciclete

Ești pasionat de evadările la munte sau de provocarea unor cărări noroioase, lăsând orașul în urmă? Cel mai probabil ai nevoie de un mountain bike. Ai citit cele mai recent studiu al British Medical Journal, care a demonstrat că mersul pe bicicletă reduce cu până la 45% riscul bolilor cardio-vasculare și apariția cancerului(2)? Poate e timpul să te apuci de mișcare, folosind o cursieră sau o bicicletă de cross. Iar dacă ai prins gustul celor mai noi trenduri tehnologice și vrei să ajuți la regenerarea urbană, un eBike reprezintă soluția perfectă pentru tine. Sau poate că îți alegi bicicleta în funcție de buget, suma pe care ești dispus să o cheltui fiind factorul determinant în alegerea noii tale biciclete. Nu știi exact ce fel de bicicletă îți dorești, dar ai niște preferințe cromatice bine stabilite? Cu cât e mai divers sortimentul, cu atât decizia ta este mai ușoară. De aceea, ne-am propus ca CICLETĂRIE să reprezinte un spațiu generos în care îți punem la dispoziție toate tipurile de biciclete, cu o mare varietate cromatică, într-o gamă de prețuri începând de la 600 de lei, până la biciclete de carbon de peste 8.000 de lei, pentru cei mai exigenți dintre bicicliști. Și pentru că suntem convinși că această decizie nu e întotdeauna ușoară, te invităm să faci cunoștință cu consultanții noștri de vânzări, gata să îți ofere toate informațiile care să te aducă mai aproape de bicicleta perfectă pentru tine.

CICLETĂRIE – magazin de accesorii, echipamente și piese

Cumpărarea unei biciclete reprezintă doar primul pas în aventura ta pe două roți. De cele mai multe ori, fiecare ieșire cu bicicleta îți oferă ocazia de a descoperi noi provocări, dar și ajustări necesare devenirii unui biciclist mai eficient, mai performant, mai bun. Tocmai de aceea te încurajăm să îți transformi bicicleta în vehiculul perfect pentru tine. Cum faci asta? Identificând și achiziționând acele accesorii care se potrivesc nu doar stilului tău de pedalat, ci te și țin în siguranță. De la căștile sau îmbrăcămintea O'Neal, la accesorii precum faruri, genți sau pompe de la Topeak sau la sistemele de siguranță de la Trelock, îți oferim sute de produse care te vor ajuta să îți personalizezi bicicleta în cele mai mici detalii. În plus, în calitate de unic importator al produselor companiei SRAM, la CICLETĂRIE găsești toate acele piese care îți vor aduce bicicleta la un nou nivel. Fie că ești amator și vrei manșoanele perfecte sau ai ajuns să îți depășești performanțele, căutând o nouă furcă RockShox sau noile schimbătoare Eagle, noi îți punem la dispoziție cele mai noi tehnologii de la renumitul producător american.

CICLETĂRIE – service pentru mici reglaje sau probleme mai complicate

Fie că ești un împătimit al pedalatului sau virusul bicicletei abia te cuprinde, probabil știi că o bicicletă are nevoie de atenția și grija ta. De aceea, la CICLETĂRIE te întâmpinăm cu un service menit să te ajute să îți întreții bicicleta în cele mai bune condiții. Fie că îți asamblează și reglează bicicleta proaspăt achiziționată, că îți rezolvă problemele în garanție, îți repară defecțiunile apărute la utilizare sau îți instalează noile piese pe bicicleta ta, echipa noastră de mecanici este pregătită să te ajute astfel încât tu să te poți bucura cât mai curând de o nouă sesiune de pedalat. În plus, parteneriatul cu SRAM garantează folosirea unor materiale de calitate și ne oferă statutul de service autorizat pentru mărci precum RockShox, SRAM sau Avid.

Indiferent că ești un novice sau un profesionist al ciclismului, că ai sau nu o bicicletă, te invităm la CICLETĂRIE, cel mai nou magazin de biciclete din București, aflat chiar în centru, pe Calea 13 Septembrie 106. Hrănește-ți pasiunea pentru pedalat și alătură-te nouă în efortul de a transforma orașul și sănătatea noastră, pedală cu pedală.

Echipa de la CICLETĂRIE

Contact 021. 312 20 30

P.S. Nu uita că se apropie Black Friday! E momentul perfect pentru a-ți achiziționa bicicleta mult dorită la un preț și mai bun.

(1)https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php?title=Overweight_and_obesity_-_BMI_statistics#Body_mass_index

(2) www.bmj.com/content/357/bmj.j1456

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Evghenia Gutul Vladimir Putin FOTO Facebook jpeg
image
image
image
image
image
image
image png
bucuria 1536x1024 jpg
atena praf saharian jpg
orhidee jpg
image png
439472728 923339792915902 5736137712490660858 n e1713931499872 webp
image png
balcoanele solare jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net