Fordul oltenesc se lansează peste o lună

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Prima imagine oficială a monovolumului de serie B-Max, ce va fi produs exclusiv la Craiova, a fost prezentată, ieri, de Ford. Maşina va fi lansată pe piaţa din România, în al treilea trimestru al acestui an.

Versiunea de serie a noului model al constructorului american va fi prezentată, în luna martie, la Salonul Auto de la Geneva. Potrivit reprezentanţilor Ford, "B-Max adaugă o nouă abordare a construirii uşilor, cu stâlpii centrali integraţi chiar în portiere.

B-Max va avea spaţiul de depozitare cel mai încăpător din clasa sa". Noul model va fi echipat cu un motor turbo disesel (despre care Ford nu a dat detalii) şi cel mai mic motor pe benzină construit până acum de Ford - EcoBoost de 1 litru, produs şi la fabrica de la Craiova.

B-Max va beneficia de un design kinetic, întâlnit pe majoritatea modelelor Ford. Inginerii s-au inspirat, însă, şi din aspectul conceptului Iosis Max. În acest an, la uzina din Craiova vor fi produse 60.000 de unităţi.

Conceptul a fost prezentat anul trecut la Geneva

Conceptul modelului B-Max a fost prezentat, în luna martie 2011, la Salonul Auto de la Geneva, iar în iunie Ford a început să fabrice la Craiova primele prototipuri, potrivit adevarul.ro.

În prima fază s-a realizat conceptul, apoi au fost construite 36 de prototipuri. În prezent, sunt finalizate 60 de exemplare de serie care vor fi folosite la diverse teste (inclusiv la cele EuroNCAP).

image
image
image
image
image
image
2 jpg
chirie apartament jpeg
Al Di Meola  jpg
febra tifoida romani jpg
Dr Cristina Iftode Sanador jpg
Hidra, Piaţa a Presei Libere Bucuresti, foto Artmark
cutremur grecia jpg
marcel ciolacu conferinta de presa foto captura video jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net