Cum să alegi anvelope vară și care sunt cele mai bune modele

Ultima actualizare:

    foto: unsplash
foto: unsplash

Anvelopele reprezintă unul dintre cele mai importante părți ale unui vehicul rutier, din punct de vedere al siguranței la volan. Ele au fost într-o continuă dezvoltare calitativă din momentul în care au fost adoptate în locul roților de lemn sau fier plin, pornind de la o simplă bandă solidă de cauciuc aplicată pe acestea și terminând cu cele ranforsate, ,,tubeless”, ,,run flat” sau cu tehnologie SSR. La început, realizate din cauciuc natural, ele au început să fie realizate prin adăugarea de materiale sintetice, rezultând anvelope mult mai durabile și performante.

Principalele aspecte care au fost și sunt urmărite de producători sunt legate de adererență (inclusiv reducerea distanței de frânare pe carosabil uscat și umed), reducerea consumului de combustibil, creșterea vitezei de rulare în condiții de siguranță, rezistența la uzură precum și un nivel de zgomot cât mai mic produs în deplasare. Pe lângă aceste criterii, după cercetări ample, constructorii de cauciucuri au constatat că sunt necesare compoziții diferite ale materiilor prime pentru realizarea de anvelope specifice pentru temperaturi diferite. De aici au apărut anvelope vară și anvelope iarnă, o condiție impusă de altfel și în codurile rutiere. Atenție, deși se doresc un compromis, anvelopele ,,all-seazon” nu te scapă de vină dacă, iarna, în condiții de carosabil acoperit cu polei, gheață sau zăpadă, ești angajat într-un eveniment. Oricum, chiar și fără evenimente, cu siguranță vei fi întors din drum de echipajele de poliție dacă te afli pe drumurile acoperite de zăpadă.

Nu este o soluție să rulezi cu cauciucuri de iarnă pe timp de vară! Așa cum am spus, există diferențe considerabile în modul în care se comportă cauciucurile pentru fiecare sezon în parte. Și chiar dacă astăzi poți rula cu un set de anvelope până la 50 de mii de kilometri tot e vorba de uzura prematură a acestora. Ai toate motivele, dacă vrei să rulezi în siguranță, să faci schimbul de anvelope în funcție de anotimp și, bineînțeles, atunci când acestea au atins uzura maximă admisă!

Sunt câteva aspecte atunci când vine vorba de achiziționarea unor anvelope vara. În primul rând, ele trebuie să fie potrivite pentru mărimea jantelor pe care urmează să fie instalate. Apoi să fie conforme cu mărimile admise, legale, trecute în cartea de identitate a vehiculului. Urmează anul de fabricație, acel ,,DOT” de care am tot auzit. Să reținem că și chiar dacă nu sunt utilizate, niște cauciucuri vară ajung să-și piardă din proprietăți după trecerea a 5-6 ani! Așadar, atenție la anul în care au fost produse. De verificat apoi indicele de sarcină, adică cât poate ,,căra” anvelopa respectivă ( se exprimă în cifre), indicele de viteză, adică până la ce viteză maximă poți rula în siguranță (exprimată prin litere), clasa de eficiență la consum precum și clasa de aderență pe carosabil umed, ambele exprimate prin primele litere din alfabet, cu cât mai apropiate de A, cu atât mai eficiente la aceste două capitole. La final ai și nivelul de zgomot produs în deplasare, exprimat în decibeli. Nu în ultimul rând, alege una dintre firmele cu renume în domeniu și nu uita, dacă vrei calitate, durabilitate și siguranță, acestea se vor reflecta în prețul de achiziție!

Anvelope vară Hankook Ventus Prime3

O firmă care cucerește tot mai mult teren datorită unui raport calitate/preț foarte bun. Aceste cauciucuri vară au indici foarte buni: indice sarcina – 94 (suportă până la 670 de kg per anvelopă), Indice viteza – W (maxim 270 de km/h în siguranță), o clasă eficientă consum C și Clasa de aderență pe suprafețe umede – A (cea mai bună aderență pe carosabil umed). Nivelul de zgomot este de 72 de decibeli.

Anvelope vară Continental Eco Contact 6

Firma nu mai are nevoie de prezentare. Acest tip de cauciucuri vară, prin compoziție, geometria suprafeței și volum, asigură performanțe de top atât în privința clasei de aderență cât și a consumului. Indicatorii de bază, în acest caz sunt: Indice sarcină – 91, Indice vitez – V, Clasă eficiență consum – A, Clasa aderenta pe suprafete umede – A. Nivelul de zgomot produs – 71 de decibeli.

Anvelope vară GOODYEAR EFFICIENTGRIP MOE ROF

O altă firmă cu renume în producerea anvelopelor auto. Această gamă de anvelope vară asigură o rulare sigură până la o temperatură minimă de 7 grade. Are un nivel de zgomot redus, de numai 68 de decibeli și sunt realizate, în funcție de dimensiuni, în sistemul ,,Run Flat”, sistem care îți pemite să mai rulezi încă cel puțin 50 de km cu viteză maximă de 80 chiar dacă ai pană. Ceilați indicatori sunt: Indice sarcina – 91, Indice viteza -      V, Clasă eficiență consum – C, Clasă aderență pe suprafețe umede – B.

Anvelope vară Michelin Energysaver

Cea mai cunoscută firmă de anvelope, aflată în fârful topurilor încă de la începuturile industriei. Michelin este firma care a introdus prima anvelopele ce se puteau demonta și schimba de pe roți. Prezentul tip de cauciucuri vară au un nivel de zgomot de 70 de decibeli, indice de sarcină 91, indice de viteză W, clasa B la eficiența de consum și A la clasa de aderență pe suprafețe umede.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul Louis fotografie aniversară la 6 ani jpg
image
image
image
image
image
image
plaja dunraven bay captura video 2 jpg
CEDO - Curtea Europeană a Drepturlor Omului FOTO Shutterstock
farmacie medicamente pastile shutterstock 717437125 jpg
Soldat ucrainean cu telefonul în mână FOTO Profimedia
buletin carte de identitate foto mai
image png
anul fara vara jpg
the landlord opened the door with a pending key home selling ideas home mortgage free photo jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net