Ai plătit taxa auto până în 2013? Iată cum iei banii înapoi!

Ultima actualizare:

Ai fost obligat să achiţi taxa de mediu pentru maşina ta? În sfârşit, îţi vei primi banii înapoi fără să mai dai statul în judecată! Sumele care ţi se datorează vor fi plătite în 5 ani, în tranşe anuale de 20%. Click! explică pe înţelesul tuturor cum se va aplica noua ordonanţă ce modifică prevederile legale referitoare la taxa de poluare.

Dacă te numeri printre ghinioniştii care au achitat taxa de poluare  (la prima înmatriculare sau la prima vânzare) în perioada 2007-2013, trebuie să ştii că dracul nu-i chiar aşa de negru. De acum, poţi solicita returnarea acestui bir, fiindcă autorităţile au modificat legislaţia privind timbrul de mediu (OUG 9/2013). Instanţele europene care au ameninţat România cu sancţiuni drastice au determinat instituţiile statului român să ofere contribuabililor posibilitatea să-şi recupereze banii pe baza unei simple cereri, nu în instanţă ca până acum. Conform OG 40/2015, care modifică OUG 9/2013 privind timbrul de mediu, poţi depune cerere de restituire a taxei la organul fiscal competent (Fisc), în termenul de prescripţie prevăzut de Codul de procedură fiscală (5 ani), începând cu 1 ianuarie 2016. 

  • Primeşti 20% pe an timp de cinci ani. Banii îţi vor fi plătiţi eşalonat, în termen de cinci ani de la aprobarea cererii (20% din sumă anual). „Sumele eşalonate pe perioada celor cinci ani de restituire se actualizează cu indicele preţurilor de consum. Restituirea sumelor se suportă din bugetul fondului de mediu sau din bugetul de stat”, ne spune consultantul fiscal Adrian Benţa. Banii datoraţi acum de stat sunt purtători de dobândă, astfel că veţi primi mai mult decât aţi dat. Cererile de restituire se soluţionează în termen de 45 de zile de la înregistrarea acestora, iar decizia de soluţionare îţi va fi comunicată în termen de 10 zile de la emitere. În situaţia în care autoritatea fiscală mai are nevoie de documente sau informaţii suplimentare pentru soluţionarea cererii, termenul de răspuns se prelungeşte cu perioada cuprinsă între data solicitării şi data primirii informaţiilor solicitate (cf. art. 70 al. 2 din Codul de procedură fiscală).
  • Nu eşti mulţumit? Poţi face contestaţie. În cazul în care cererea de restituire a sumelor de bani aferente taxelor îţi este refuzată, ai tot dreptul să depui o contestaţie. Dar, nu trebuie să depăşeşti 30 de zile de la comunicarea deciziei. Contestaţia va fi soluţionată în termen de 45 de zile, iar răspunsul ţi se va comunica imediat. Dacă nici acum nu ţi se dă câştig de cauză, poţi face plângere la instanţa judecătorească.  
  • De ce nu se restituie timbrul de mediu. Ordonanţa privind instituirea timbrului de mediu a intrat în vigoare în martie 2013. Actuala taxă auto este o „altă Mărie cu aceeaşi pălărie” pe care o plătesc românii la înscrierea în circulaţie a unui autovehicul nou, la reintroducerea unei maşini în parcul naţional şi în cazul vânzării/cumpărării unui autovehicul rulat (pentru care nu s-a plătit taxă anterior). Această taxă nu se restituie pe bază de cerere, fiindcă e considerată de autorităţile române drept cea mai corectă variantă de taxare a noxelor emise de autovehicule. Ea poate fi contestată în instanţă, în situaţia în care contribuabilii o consideră nedreaptă sau discriminatorie. Atenţie! Dacă banii pe taxă ţi-au fost returnaţi, dar ulterior vinzi maşina, noul proprietar va fi obligat să achite timbru de mediu, conform OUG 9/2013. 

Alte prevederi ale legii

Potrivit  Ordonanţei aprobate de Guvern şi publicată deja în Monitorul Oficial, toţi cei care vor cumpăra maşini electrice sau hibride vor primi ecotichete cu o valoarea între 20.000 lei şi 5.000 lei. 

În vederea stimulării achiziţiei de vehicule nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic, persoanele fizice, persoanele juridice, instituţiile publice şi unităţile administrativ teritoriale beneficiază de un tichet denumit ecotichet, dacă achiziţionează autovehicule electrice sau autovehicule noi electrice hibride. 

Valoarea ecotichetului se majorează de la 12.000 lei la 20.000 lei, dacă se achiziţionează un autovehicul pur electric. Pentru cumpărarea unui autovehicul hibrid, cu sursă de alimentare externă şi cu emisii de CO2 mai mici de 50 grame/km ecotichetul va fi de 5.000 lei. Acesta este suportat din bugetul fondului de mediu. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Poliție Belgia jpg
image
image
image
image
image
image
norvegia studii colaj pixabay jpg
image png
elevi scoli politie si pompieri e1641193237723 webp
kumarasamy navaneethan jpg
baie pixabay jpg
plaja dunraven bay captura video 2 jpg
CEDO - Curtea Europeană a Drepturlor Omului FOTO Shutterstock
farmacie medicamente pastile shutterstock 717437125 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net