9 sfaturi ca să economiseşti combustibilul

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Posibila introducere a unei noi taxe de 10 eurocenţi pe litrul de benzină şi motorină ne va face să ne gândim de două ori înainte de a folosi maşina. Iar când vom circula cu autoturismul, prima grijă va fi să economisim cât mai mult carburant. Uite cum va trebui să conduci ca să păstrezi cât mai mult timp benzina şi motorina în rezervor.

Foloseşte treptele de viteză optime

Specialiştii ne recomandă să folosim corect treptele de viteză. Nu merge cu motorul subturat, adică într-o treaptă de viteză superioară faţă de cea care ar fi adecvată vitezei cu care se deplasează maşina. De exemplu, există şoferi care merg cu 50-60 km/oră în viteza a cincea. Greşit! Maşina consumă mai mult atunci când este subturată sau supraturată.

Schimbă regulat filtrul de aer

Un filtru de aer curat va reduce semnificativ consumul de combustibil, fie că vorbim despre maşini pe benzină, fie pe motorină. Pe de altă parte, un filtru murdar restricţionează circulaţia aerului în motor, ceea ce dăunează economiei de carburant. Reglează la un service auto motorul. Roagă un mecanic să verifice bujiile şi injectoarele.

Foloseşte o viteză constantă!

Condu cât mai calm! Evită accelerarea şi frânarea când situaţiile nu cer în mod deosebit asemenea manevre. Dacă foloseşti o viteză constantă vei schimba mai rar treptele de viteză şi vei reduce consumul.

Nu porni cu scârţâit de roţi!

Pornitul cu scârţâit de roţi creşte consumul. Demarază uşor, accelerând moderat. Cu cât autoturismul este supus efortului, cu atât va "mânca" mai mult carburant. Şi stilul agresiv de a conduce este păgubos. Nu frâna brusc şi nu accelera brusc.

Alege drumul cel mai liber

În oraş, alege rutele care sunt cel mai puţin aglomerate. Nu contează că drumul este un pic mai lung. Dacă stai la stop, în intersecţii şi ambuteiaje vei pierde foarte mult combustibil. Înainte de a pleca de acasă gândeşte-te la cea mai convenabilă rută.

simeon stalpnicul png

Opreşte motorul la semafor

În oraş, unde consumul de carburant este la nivel maxim, poţi face economii dacă opreşti motorul la stop. În ce condiţii? Dacă semaforul arată culoarea roşie pentru mai mult de 15-20 de secunde, atunci merită să opreşti motorul.

Nu aprinde farurile decât dacă e nevoie

Nu merge cu farurile aprinse dacă nu e cazul. Mersul cu farurile aprinse pe timpul zilei te costă până la 0,2 litri suplimentari la suta de kilometri, potrivit unui test făcut de specialiştii de la Skoda.

Verifică presiunea în cauciucuri

Pneurile umflate prea puţin sunt una din principalele cauze ale pierderii de combustibil. Cu cât presiunea este mai scăzută, cu atât creşte consumul de carburant. Presiunea se verifică la fiecare deplasare mai lungă şi cel puţin o dată pe lună.

Atenţie cu ce greutăţi în plus încarci maşina!

Specialiştii site-ului 4tuning.ro avertizează asupra greutăţii maşinii. Din cauza sarcinii mari creşte şi consumul. Dacă vei merge singur prin oraş, vei vedea că maşina e ceva mai sprintenă, accelerează mai uşor şi frânează mai bine. Însă, dacă în maşină se află 5 persoane, lucrurile se schimbă.

Simţind o greutate în plus, motorul va necesita mai mult combustibil pentru a depune efortul necesar accelerării. Cu cât maşina este mai încărcată, cu atât va consuma mai mult. Verifică ce poate fi aruncat din ea sau dus în casă. Nu are rost să o îngreunezi cu kilograme în plus! De asemenea, evită montarea pe maşină a elementelor exterioare precum portbagajul sau barele de susţinere a portbagajului atunci când nu este folosit. Maşina nu mai este aerodinamică şi se pierde combustibil.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
sofer pexels jpg
napoleon foto profimedia
cafea boabe premium edream jpg
Taxe impozite calculator FOTO Shutterstock
Cuplu de romani spania Captura Antena 3 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net