Tradiţii pentru spor şi sănătate în Sfânta Vinere Mare

Ultima actualizare:

În Vinerea Mare, numită şi Vinerea Neagră, cea mai tristă zi din Săptămâna Patimilor Domnului, rememorăm aducerea la judecată, umilirea, schingiuirea, răstignirea, moartea şi îngroparea lui Iisus.

Este Seara Prohodului

Seara, credincioşii rememorează momentul aşezării Mântuitorului în mormânt. În biserici se oficiază Denia Prohodului, iar cortegiul de credincioşi, în frunte cu preoţii  ocolesc biserica în care se săvârşeşte tradiţia de trei ori.

După aceea, cu toţii  trec  pe sub Sfântul Aer (Epitaf), o pânză pe care este imprimată icoana înmormântării. Potrivit tradiţiei, credincioşii se întorc de la Biserică şi aduc în casă Lumina Prohodului, a aşezării Domnului Iisus în mormânt.

Cu lumânarea aprinsă, credinciosul înconjoară casa. Obiceiul acesta se practică pentru a proteja locuinţa şi familia  de necazuri şi de boală.

În ziua Vinerii Mari, sfinţii părinţi recomandă să se ţină post negru. Dacă unii credincioşi nu pot să  respecte postul negru, ei nu  trebuie să mănânce urzici, iar în orice mâncare nu se pune oţet, deoarce lui Iisus i s-a dat să bea oţet după ce a fost biciuit.

Se duc flori la biserică

În Vinerea Patimilor (numită Vinerea Mare) se păstrează o tradiţie care îndeamnă enoriaşii ca în această zi, până seara, să ducă flori la biserică pentru Hristos şi să treacă pe sub Sfântul Aer ( masă) de trei ori. Ritualul acesta aminteşte cele trei potigniri ale lui Iisus pe drumul Golgotei, când îşi căra crucea în spate.

Postul negru, pentru spor şi sănătate un an întreg

Vinerea Mare este cunoscută în tradiţia populară şi sub numele de Vinerea Seacă, pentru că vârstnicele respectă datina postului negru pentru ca în acea familie să se adune bucuriile. Seara, ele participă la Denia Prohodului şi iau anafură de la biserică pentru toţi membrii familiei.

În ziua Vinerii Mari, sfinţii părinţi recomandă să se ţină post negru. Dacă unii credincioşi nu pot să  respecte postul negru, ei nu  trebuie să mănânce urzici, iar în orice mâncare nu se pune oţet, deoarce lui Iisus i s-a dat să bea oţet după ce a fost biciuit.

Tot în această zi, ţin post negru, fără apă  şi mâncare şi mulţi creştini tineri necăsătoriţi. Există credinţa că postul negru împlinit în Vinerea Mare îi fereşte de boli, le aduce sufletul-pereche  şi spor în gospodărie, un an întreg.

În lumea satelor, gospodinele rostesc în zorii zilei descântece de alungare a bolilor şi a pagubei: ”Aşa cum este Vinerea Seacă , tot aşa să sece şi bolile, şi paguba din casa noastră”. Ritualul este însoţit de post negru. 

Sfântul Epitaf este purtat în procesiune

În Vinerea Mare, la prânz, după o slujbă specială, se  scoate Sfântul Epitaf. La sfârşitul procesiunii, Epitaful este aşezat pe Sfânta Masă în mijlocul bisericii unde rămâne până la slujba de Înălţare a Domnului.

Obiceiuri care atrag sănătatea, sporul şi reuşita

În multe localităţi din Multenia, după slujba Prohodului, credincioşii duc acasă o lumânare aprinsă. În casă, se practică un ritual cu această lumânare aprinsă: se face semnul crucii  în fiecare punct cardinal al locuinţei.

De asemenea, cine se spovedeşte şi se împărtăşeşte în Vinerea Mare va primi ajutor de la Hristos pentru rezolvarea problemelor spinoase, până la Paştele următor.

Tradiţia spune că în Vinerea Mare este bine ca persoanele bolnăvicioase să facă baie înainte de răsăritul Soarelui, pentru a fi viguroase tot anul.       

În această zi încep primele pregătiri pentru masa sărbătorească de Paşte.

Să nu uităm de interdicţii în Vinerea Mare

În Vinerea Mare nu se mănâncă urzici şi nici preparate cu oţet, alimente-simbol care amintesc de umilinţele îndurate de Iisus.

Femeile nu trebuie să coacă pâine şi cozonaci; tradiţia spune că cine respectă acest obicei, nu-i arde mâinile Maicii Domnului.

Până-n Vinerea Mare se termină curăţenia generală. Gospodinele  nu trebuie să spele rufe, să ţeasă, să toarcă, sau să arunce lături în faţa casei. Respectând aceste interdicţii, nimic rău nu se va apropia de casa lor.

Totodată, în Vinerea Mare nu se ară, nu se seamănă şi nu se sădesc pomi pentru că nu vor rodi. 

Zi de reconciliere cu duşmanii

Vinerea Mare este o zi de reconciliere cu duşmanii, de iertare a persoanelor ranchinoase. Iertându-ne şi rugându-ne unii pentru alţii, ca după aceea, rugându-ne unii pentru ceilalţi, într-un gând să-l mărturisim pe Hristos Cel înviat.        

Prognoză meteorologică

Din vremuri îndepărtate se spune că, dacă plouă în Vinerea Mare , anul va fi bogat; dacă va fi vreme bună, anul nu va fi prea roditor.   

Încep pregătirile pentru Sărbătorile Pascale

În această zi încep primele pregătiri pentru masa sărbătorească de Paşte.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
radiografie pulmonara shutter jpeg
image
image
image
image
image
image
fata blonda zodii horoscop shutterstock 109970870 jpg
horoscop jpeg
tocana ficat ceapa jpeg
horoscop pexels jpg
cub horoscop iertare png
5 RETETE de salate mega sanatoase pentru pachet Ce sa iei cu tine pentru pranzul de la munca (1) jpg
piure de cartofi freepik jpg
sarmale de post 520105 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net