La Patriarhia Română, în Vinerea Scumpă, s-a oficiat Slujba Sfintei Liturghii și Slujba pentru Sfințirea Apei

Ultima actualizare:

    La Patriarhia Română s-a oficiat slujba de  Sfințire a Agheasmei MiciSursa foto: creștinortodox.ro
La Patriarhia Română s-a oficiat slujba de Sfințire a Agheasmei MiciSursa foto: creștinortodox.ro

Vineri, 13 aprilie, la sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, la Patriarhia Română, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul a oficiat slujba Sfintei Liturghii şi slujba pentru Agheasma Mică. După oficierea Sfintei Liturghii în Catedrala Patriarhală, Ierarhul, împreună cu un sobor slujitor, a mers în procesiune pe esplanada din apropierea lăcaşului de cult.

De asemenea, în ziua de prăznuire, în baldachinulul special amenajat pentru această sărbătoare, Episcopul Vicar Patriarhal a oficiat slujba de sfinţirie a  apei.

La finalul slujbei, Sfinția Sa a adresat credicioșilor îndemnuri duhovnicești

 La finalul slujbei, Sfinția Sa  a adresat numeroșilor credincioși, prezenţi la eveniment, importante îndemnuri duhovniceşti.

Sărbătoarea datează din secolul al V-lea

Sărbătoarea Izvorul Tămăduirii datează din secolul al V-lea şi aminteşte de minunile care s-au împlinit la izvorul din apropierea orașului Constantinopol şi despre bisericile construite de împăraţii Leon cel Mare şi Justinian cel Mare ,  în semn de evlavie pentru minunile care s-au înfăptuit la izvorul Tămăduirii.

Când se săvârșește Agheasma Mică

Agheasma Mică se săvârşeşte mai ales la data de 1 august (când începe  postul Adormirii Maicii Domnului), la 1 septembrie (la începutul anului bisericesc), dar și  în Vinerea din Săptămâna Luminată (la praznicul Izvorului Tămăduirii).

image
image
image
image
image
image
1 sarmale de post jpg jpeg
Cum să ți îmbunătățești abilitățile de ascultare în limba engleză  png
horoscop zilnic 15 aprilie jpg
riduri jpg
citate celebre despre bucurie si fericire 1024x576 jpg
dormitor jpg
emoji fericire zambet unsplash jpg
horoscop
image
actualitate.net
image
actualitate.net