La 27 mai, creștin-ortodocșii sărbătoresc: Pogorârea Sfântului Duh (Rusaliile)

Ultima actualizare:

    Pogorârea Duhului SfântSursa foto: Click.ro
Pogorârea Duhului SfântSursa foto: Click.ro

La 50 de zile după Învierea lui Hristos, creştin-ortodocşii sărbătoresc Pogorârea Duhului Sfânt asupra Apostolilor lui Iisus. În tradiţia populară, sărbătoarea poartă numele de Duminica Mare, Cincizecimea sau Duminica Rusaliilor.

Istoria sărbătorii

În această zi, odată cu Pogorâriea Duhului Sfânt, comunitatea creştină sărbătoreşte şi ziua de naştere a Bisericii Creştine, care completează ciclul pascal început la Florii. Despre ineditul eveniment petrecut în acea zi ,  descris în cartea „Faptele Apostolilor" (capitolul 2) a vorbit chiar Iisus Hristos, înainte de Înălţarea Sa la cer. Cu sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt (Cincizecimea sau Rusaliile) se încheie ciclul sărbătorilor pascale. Rusaliile reprezintă cea mai veche sărbătoare creştină, fiind celebrată încă de pe vremea apostolilor. Până la începutul secolului al V-lea, creştinii sărbătoreau în aceeaşi zi Înălţarea Domnului şi Pogorârea Sfântului Duh-Cincizecimea.

Pe Muntele Măslinilor ucenicii au ales un nou apostol

La 50 de zile după Înviere, ucenicii s-au adunat din nou pe Muntele Măslinilor pentru a alege un apostol, care să-l înlocuiască pe Iuda Iscarioteanul, apostolul trădător.

Sfântul Matia a fost ales în rândul celor 12 apostoli

Sfântul Matia a fost ales în rândul celor doisprezece Apostoli, prin tragere la sorţi. Despre alegerea noului apostol, care să întregească grupul celor 12 apostol, Sfântul Evanghelist Luca ne relatează acest eveniment în Faptele Apostolilor: "Şi au pus înainte pe Iosif, numit Barsaba, zis şi Iustus, şi pe Matia. Şi, rugându-se, au zis: "Tu, Doamne, Care cunoşti inimile tuturor, arată pe care dintre aceştia doi l-ai ales să ia locul acestei slujiri şi al apostoliei din care a căzut Iuda, ca să meargă în locul lui. Şi au tras la sorţi; şi sorţul a căzut pe Matia; şi el s-a rânduit împreună cu cei unsprezece apostoli" (Fapte 1:23-26).

Iisus le-a vorbit Apostolilor despre Botezul cu Duhul Sfânt

Înainte de Înălţarea Sa la cer, Domnul Iisus era împreună cu cei 12 ucenici ai Săi şi le-a vorbit despre botezul cu Duhul Sfânt. Pe când Se afla cu ei, Iisus le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, să aştepte acolo făgăduinţa Tatălui: "Căci Ioan a botezat cu apă, dar voi, nu după multe zile, veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt." (Fapte 1:4-5). Și Iisus le-a explicat cum se va manifesta prezenţa Duhului Sfânt în vieţile lor : "Ci voi veţi primi o putere, când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria, şi până la marginile pământului." După această mărturisire, pe când se uitau ei la El, Iisus s-a înălţat la cer, şi un nor L-a ascuns din ochii lor. (Fapte 1:8-9)

Asupra Apostolilor s-a pogorât Mângâietorul lumii

În capitolul 2 din Faptele Apostolilor este descris evenimentul Pogorârii Duhului Sfânt. Acesta s-a întâmplat „nu după multe zile" de la Înălţarea Domnului Iisus la cer şi anume după 10 zile. În Bisericile Ortodoxe este sărbătorit momentul când la Ierusalim s-a pogorât asupra Apostolilor lui Iisus "Mângâietorul lumii-Duhul Sfânt", promis de Hristos. În ziua Cincizecimii, ucenicii erau împreună în acelaşi loc. Deodată, a venit din cer, fără veste, un vuiet mare, ca vâjâitul unui vânt puternic, ce vine repede şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei, şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei.

Toți Apostolii s-au umplut de Duhul Sfânt

Toţi Apostolii s-au umplut de Duhul Sfânt şi-au început să vorbească în alte limbi, după cum îi îndemna  Duhul să vorbească (Fapte 2:1-4). Atunci, ucenicii lui Hristos au fost acoperiţi de înţelepciune, de lumină, de râvnă şi de mulţime de daruri dumnezeieşti, trezind uimire în rândul celor care-i ascultau, ştiut fiind faptul că ucenicii erau oameni simpli, fără studii.

Mirarea martorilor oculari era la fel de mare, pentru că fiecare dintre ei, indiferent de ţara în care s-a născut, îi auzeau pe apostoli vorbind în limbile lor „lucrurile minunate ale lui Dumnezeu!" (Fapte 2:11). După Pogorârea Sfântului Duh, când Apostolii au primit puterea de a grăi în limbi necunoscute de ei până atunci au început să răspândească învăţătura Mântuitorului şi altor neamuri, în diferite limbi. Minunea a început chiar în ziua Pogorârii Duhului Sfânt, când s-au făcut înţeleşi de toţi iudeii veniţi la Ierusalim din tot Orientul.

S-au convertiti la creștinism 3000 de ”suflete”

În ziua Pogorârii Duhului Sfânt, Sfântul Apostol Petru s-a adresat mulţimii. Predica lui apostolică s-a bucurat de un uriaş succes şi atunci s-au convertit la creştinism, primind botezul, 3000 de „suflete." Cei convertiţi la credinţa lui Hristos au format prima comunitate creştină din Ierusalim ( Fapte II, 41), considerată nucleul Bisericii creştine. După Pogorârea Duhului Sfânt, Apostolii Domnului s-au răspândit în toată lumea, au început să săvârşească minuni, convingându-i pe păgâni să nu se mai închine idolilor şi să se apropie de credinţa creştină. Contemporanii Apostolilor au considerat că Duhul Sfânt este o fiinţă cu puteri supranaturale, care i-a umplut de har pe aceştia , dăruindu-le puterea să ducă mai departe învăţăturile lui Hristos.

„Rusaliile reprezintă o sărbătoare foarte complexă, prăznuită pe parcursul a două zile. Denumirea provine de la cuvântul latinesc Rosalia. Mai întâi, praznicul de Rusalii a fost o sărbătoare cu reminiscenţe păgâne ( Sărbătoarea Trandafirilor), din vremea ocupaţiei romane. Rusaliile erau zâne frumoase, dar rele, care aduceau necazuri oamenilor. În timp, sărbătoarea Rusaliilor s-a suprapus peste praznicul creştin postpascal al Cincizecimii, Pogorârea Duhului Sfânt, iar Biserica a acceptat această asociere pentru a sfinţi această zi şi pentru a îndepărta reminescenţele păgâne. În simbolul creştinismului, noi mărturisim despre Duhul Sfânt că El este ^Domnul de viaţă făcătorul, care din Tatăl purcede, cela ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi mărit care a grăit prin prooroci^. El este veşnic. Deci este fără început şi fără sfârşit, deofiinţă cu Tatăl şi cu Fiul. El are toate atributele Dumnezeirii şi este prezent şi activ în toate lucrările îndreptate spre lume ale Sfintei Treimi," precizează părintele Valentin Fotescu, doctor în Teologie, preot la Biserica Sfânta Vineri Nouă din Bucureşti (B-dul Ni. Titulescu)

A doua zi de Rusalii sărbătorim Sfânta Treime

A doua zi după Duminca Rusaliilor, creştinii preacinstesc Sfânta Treime, o sărbătoare închinată Sfintei Treimi : Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Orice rugăciune creştină începe şi se sfârşeşte cu invocarea Sfintei Treimi : „În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh." Credinţa în Dumnezeu- Sfânta Treime- constituie învăţătura fundamentală şi specifică Bisericii creştine. În acestă zi îl sărbătorim pe Dumnezeul creştinilor întru care suntem botezaţi şi pe care-l mărturisim în Crez. Dumnezeu este unul în fiinţa Sa dumnezeiască şi este întreit în persoanele Sale.

Un Dumnezeu în trei ipostaze: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt

În ziua de Rusalii a fost cinstit în mod deosebit Duhul Sfânt, sfinţitorul vieţii noastre, care este a treia persoană a Sfintei Treimi. Dar Duhul Sfânt vine de la Tatăl şi este trimis prin Fiul; de aceea există o legătură bine definită între cele Trei Persoane.

Definirea dogmei despre Sfânta Treime este meritul Sfinţilor Părinţi participanţi la Sinoadele ecumenice: Sinodul I ( care a avut loc în anul 325) şi Sinodul al II-lea, care s-a desfăşurat în anul 381 la Constantinopol. Este foarte greu de înţeles această dogmă a Sfintei Treimi, despre care s-au scris numeroase tratate de-a lungul veacurilor şi s-au dat multe explicaţii, unele mai simple şi altele mai complexe. Pentru noi, creştinii, este important că există un singur Dumnezeu în trei ipostaze: adică Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Tatăl este Creatorul, Fiul este Mântuitorul, iar Duhul Sfânt este Sfinţitorul lumii.

În ziua sărbătorii Sfintei Treimi, credincioşii se roagă pentru sănătate şi spor în casă în lăcaşuri care poartă hramul acestui praznic:

În Bucureşti: Biserica Sfântul Ilie -Rahova Strada George Georgescu nr 17-19; Biserica Flămânda , Săraca Strada Olimpului nr. 17.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
zodii pixabay jpg
Cea mai tare rețeta de cozonac și cea mai căutată în comunitatea de cooking
relație jpeg
horoscop jpeg
Infidelitate jpg
barfe jpeg
esoteric 652642 1280 jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net