Înălțarea Sfintei Cruci Istoria sărbătorii

Ultima actualizare:

    Înălțarea Sfintei cruci , descoperite de Patriarhul MacarieSursa foto: Adevărul.ro
Înălțarea Sfintei cruci , descoperite de Patriarhul MacarieSursa foto: Adevărul.ro

La 14 septembrie, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte praznicul împărătesc al Înălţării Sfintei Cruci a Domnului, cea mai veche şi cea mai importantă dintre sărbătorile credincioşilor ortodocşi, consacrată cinstirii Sfintei Cruci.În fiecare an, la această dată se celebrează descoperirea sfintei Cruci în anul 335, cruce pe care a fost răstignit Iisus Hristos pe Muntele Golgota. Împărăteasa Elena a fost trimisă de fiul său, împăratul Constantin, să găsescă crucea pe care a pătimit Iisus.

De asemenea, Ziua Înălţării Sfintei Cruci aminteşte de un moment foarte important din viaţa Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. La Roma, împăratul Constantin avea război împotriva lui Maxenţiu, un persecutor al creştinilor (307-312). Mai mult, acesta avea o oaste numeroasă recunoscută în imperiu pentru vitejia ei.

Prin acest semn vei învinge!

Istoricii spun că, în ajunul luptei, împăratului Constantin i s-a arătat pe cer, în plină zi, o cruce formată din stele strălucitoare, însoţită de inscripţia: „Prin acest semn vei învinge”!  Noaptea L-a visat pe Iisus purtând o cruce asemănătoare cu cea văzută pe cer. Atunci, Constantin a făcut o cruce mare din aur, pe care a aplicat-o pe steagul de luptă. Şi a învins! Cei mai mulţi dintre războinicii lui Maxenţiu au pierit în luptă, iar cei rămaşi în viaţă au fugit.

La Ierusalim au fost descoperite trei cruci identice

După zbândă, împăratul Constantin a trimis-o pe mama sa, Elena, la Ierusalim să descopere crucea pe care a pătimit Mântuitorul Hristos. La Ierusalim, aproape de Golgota, împărăteasa Elena a descoperit însă trei cruci identice: pe una se credea că a fost răstignit Iisus, iar pe cele două se spunea că au fost crucificaţi doi tâlhari. Împărăteasa era însă mâhnită că nu ştia care este Crucea căutată. Enigma a fost dezlegată de Macarie, Patriarhul Ierusalimului, de atunci, în urma unei minuni.

Crucea patimilor lui Iisus, descoperită de Patriarhul Macarie  

Enigma a fost dezlegată de Macarie, Patriarhul Ierusalimului, de atunci, în urma unei minuni. Pentru că în localitate murise o tânără dintr-o familie aristocrată, patriarhul a apropiat fiecare cruce de trupul fetei moarte. Tânăra a înviat şi l-a lăudat pe Dumnezeu, când ierarhul a aşezat lângă ea crucea pe care a pătimit Iisus. Vestea s-a răspândit în tot ţinutul, iar biserica a devenit neîncăpătoare. Credincioşii şi-au exprimat dorinţa să vadă cinstita cruce, iar patriarhul Macarie a înălţat-o deasupra amvonului în Biserica Învierii din Ierusalim, în anul 335 d.H., în uralele entuziaste ale mulţimii. De atunci, în fiecare an, la 14 septembrie este prăznuită  ziua Înălţării Sfintei Cruci.

Opinia specialistului

Referindu-se la Praznicul Înălţării Sfintei Cruci, părintele Valentin Fotescu, Doctor în Teologie, preot la Biserica Sfânta Vineri Nouă din Bucureşti (Bulevardul Nicolae Titulescu) ne spune :” Sfânta şi Cinstita Cruce are trei semnificaţii: 1. Este obiect sfânt prin ceea ce a reprezentat pentru Iisus Hristos şi pentru noi: răscumpărarea noastră pentru a ne elibera din robia păcatului. 2. Este un simbol de închinăciune , pentru că prin acest semn noi, creştinii, ne identificăm până la marginile pământului, închinându-ne Sfintei Treimi. 3.Reprezintă Calea de urmat: Mântuitorul ne arată că puterea crucii ne ajută să trecem mai uşor peste necazurile vieţii de fiecare zi. În acest sens, Iisus Hristos ne -a spus „Cine vrea să mă urmeze să-şi ia crucea şi să se lepede de sine”.

image
image
image
image
image
image
horoscop jpeg
6 jpg
femeie trista jpg
image png
fata blonda zodii horoscop shutterstock 109970870 jpg
inselat jpeg
pardoseli dim jpg
zodii pixabay jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net