Horoscop zilnic 21 noiembrie 2019: Dispoziţia schimbătoare a Capricornilor îi afectează pe cei din jur

horoscop-zilnic-21-noiembrie.jpg

Horoscop zilnic 21 noiembrie 2019: Dispoziţia schimbătoare a Capricornilor îi afectează pe cei din jur
foto: Pixabay

Citește horoscopul zilnic din 21 noiembrie 2019, cu previziuni pentru toate semnele zodiacale, realizat de astrologul Click!, Lorina. Iată ce ți-au pregătit astrele în horoscopul zilei de joi, 21 noiembrie 2019!

Horoscop zilnic 21 noiembrie 2019: Berbec (21.03 - 19.04)

Iubire - cei care formează un cuplu de o lungă perioaă de timp simt nevoia să se retragă în singurătate pentru a medita.

Sănătate - dacă nu monitorizați cu atenție regimul de nutriție și ritmul de viață, riscați ca energia pozitivă să se îndrepte spre zone fără importanță pentru voi.

Bani - aveți șansă de a câștiga din activități ce țin de sfera umanistă, dar și de arta croitoriei sau cea culinară.

 

Horoscop zilnic 21 noiembrie 2019: Taur (20.04 - 20.05)

Iubire - atât de multe probleme simultan, cam mult și pentru răbdarea voastră. Dar celălalt de lângă voi știe asta și vă relaxează.

Sănătate - mutați masa principală dimineața, ca să aveți tonus și energie pe parcursul întregii zile.

Bani - ascultați-vă glasul flerului și intuiției care sugerează calea bună spre care să vă îndreptați investițiile. Veți fi conduși spre câștig.

 

Horoscop zilnic 21 noiembrie 2019: Gemeni (21.05 - 21.06)

Iubire - cu o atitudine dură și intransigentă la birou, deveniți bun de pus la rană în brațele partenerei. Doar ea vă îmblânzește.

Sănătate - nu rămâneți la serviciu până seara târziu, pentru că organismul vostru nu este robot și se resimte.

Bani - vă gândiți să cheltuiți o sumă considerabilă pentru a face un curs important. Va merita investiția.

 

Horoscop zilnic 21 noiembrie 2019: Rac (22.06- 22.07)

Iubire -  cine vizează la o relație serioasă și o căsătorie, atunci trebuie să se uite mai cu atenție în apropiere. Și o banală urcare cu liftul poate aduce o nouă cunoștință.

Sănătate - pentru a menține sănătatea și a elimina surplusul de energie trebuie să alegeți sportul care vă place.

Bani - oricâți bani sunt necesari, nu e momentul să vă implicați în mai multe proiecte costisitoare deodată.

 

Horoscop zilnic 21 noiembrie 2019: Leu (23.07- 22.08)

Iubire - e greu să vă scoată din sărite partenerul, dar dacă nu știe unde să se oprească, faceți crize de orgoliu.

Sănătate - în cazul în care o viroză v-a pus la pat, cel mai important este să stopați febra.

Bani - nu ați găsit o mină de aur în subteran, ci doar munciți cât zece.

 

Horoscop zilnic 21 noiembrie 2019: Fecioară (23.08 -22.09)

Iubire - nu mizați pe ajutorul partenerului. Va trebui să faceți față singuri evenimentelor ce se ivesc, dar o să vă descurcați.

Sănătate - când  forțele se epuizează și starea de spirit este la zero, revizuiți-vă programul de lucru!

Bani - dacă salariul vă este decent și relațiile cu colegii sunt super ok, ar trebui să fiți satisfăcuți.

 

Horoscop zilnic 21 noiembrie 2019: Balanţă (23.09 - 23.10)

Iubire - cu voi nu e de glumit și partenerii voștri vor simți asta pe propria lor piele.

Sănătate - ar trebui să renunțați la fumat sau la alte vicii și să treceți la un regim echilibrat de viață.

Bani - ca să atingeți o bună poziție financiară, ar trebui să înaintați treptat, fără să ardeți etape.

 

Horoscop zilnic 21 noiembrie 2019: Scorpion (24.10 - 22.11)

Iubire - nu treceți peste limitele bunului simț și moralității în dialogurile cu partenerii, căci nu ajungeți nicăieri.

Sănătate - aveți psihicul sensibil căci până acum ați pus la suflet toate problemele din jurul vostru.

Bani - bine ar fi fost ca până acum să vă fi făcut un cont de economii. Ați fi apelat la el pentru nevoi stringente.

 

Horoscop zilnic 21 noiembrie 2019: Săgetător (23.11 - 21.12)

Iubire - sunteți plictisiți de atâta aventură sau intrigi amoroase și doriți să stați cuminți o perioadă. Retrageți-vă, dar fără să-l jigniți pe celălalt.

Sănătate - rezultatele rele sau bune ale unor analize medicale vor depinde numai de voi. Dacă ați ținut un regim înainte de a le face, ies bune.

Bani - nu ezitați să aduceți la cunoștința colaboratorilor voștri planul de afaceri. E bun și eficient, iar ei vor remarca asta și vă vor susține.

 

Horoscop zilnic 21 noiembrie 2019: Capricorn (22.12 - 20.01)

Iubire - sentimental, sunteți capabili de sacrificiu și de dăruire pentru persoana iubită. Însă voi știți dacă ea merită.

Sănătate - dispozițiile voastre schimbătoare mai mult îi vor afecta pe ceilalți decât pe voi.

Bani - aveți pierderi pe fondul unui exces de bunătate și de toleranță care vă pot aduce la stadiul de om pe care alții îl păcălesc.

 

Horoscop zilnic 21 noiembrie 2019: Vărsător (21.01 -19.02)

Iubire - nu reproșați partenerului problemele din trecut. Riscați să escaladați un conflict care mocnește de ceva vreme.

Sănătate - vă pasă prea mult de alții și uitați de voi, iar dacă tratați cu indiferență semnalele organismului, rezultatele vor fi deplorabile.

Bani - o sursă de bani ar putea veni din activitățile creative sau de comerț.

 

Horoscop zilnic 21 noiembrie 2019: Peşti (20.02 -20.03)

 Iubire - schimbați locul, schimbați și norocul. E singura variantă să vă întâlniți alesul inimii.

Sănătate - nu înghițiți pastile după cum vă recomandă vecina! Mergeți la medic dacă e cazul.

Bani -  părăsiți rapid starea de hibernare și căutați să lucrați din greu la locul de muncă, dacă vreți să vă păstrați poziția.

Loading...