Ce trebuie să ştii despre vibraţia numărului tău de telefon

Ultima actualizare:

    Click! îţi arată cum să afli vibraţia numărului de telefon. (Foto arhivă)
Click! îţi arată cum să afli vibraţia numărului de telefon. (Foto arhivă)

Numeroase studii de numerologie demonstrează cât de importantă este pentru noi atât nunărul destinului, cât şi vibraţia numărului de telefon. De acest obiect personal, o punte sigură de legătură cu „lumea", depinde evoluţia proiectelor noastre financiare şi relaţionale, spun specialiştii. Studiile pe această temă demonstrează că un număr de telefon norocos atrage succesul, faima şi prosperitate, în timp ce altul, sărac în numere norocoase, poate să îndepărteze orice şansă.

În Asia, unde există un cult pentru efectul vibraţiilor şi pentru armonizarea acestora, oamenii de afaceri investesc sume uriaşe pentru obţinerea numerelor de telefon norocoase. De exemplu, spun numerologii, numerele de telefon ale companiilor de succes includ cifra 8 de mai multe ori, ştiut fiind faptul că 8 este numărul şansei şi al prosperităţii.

Numerologii ne recomandă să analizăm numărul de telefon care ne interesează, observând cifrele care predomină. De asemenea, putem să adunăm cifrele care compun numărul respectiv de telefon (fără să luăm în calcul prefixul), apoi să reducem suma obţinută la o singură cifră.

De exemplu: Dacă trebuie să aflăm cât de norocos este numărul 021/ 4133879 procedăm astfel : 0 +2 +1 +4+1+3+3+8+7+9 = 38=2

Vibraţia acestui număr de telefon este 2. Dacă nu ţinem seama de prefix, aşa cum ne învaţă numerologii, obţinem cifra: 8, numărul norocos.

Iată ce semnificaţie are vibraţia numărului vostru de telefon

Vibraţia Numărului 1 de telefon favorizează atât activităţile de anvergură, care scot din anonimat o companie, cât şi lansarea unor invenţii.

Cuvinte-cheie sunt: originalitate şi curaj. Posesorul acestui telefon este o persoană apreciată în cercul relaţional pe care-l frecventează. Observaţiile şi concluziile lui sunt la obiect şi niciodată această persoană nu se pierde în amănunte nesemnificative. Uneori se manifestă prea dur şi lipsit de tact în discuţiile cu persoanele de sex opus.

Numărul 2

Vibraţia acestui număr de telefon este benefică pentru conversaţii cu prietenii, cu persoanele de mare încredere. În acest caz, sunt favorizate temele afective, iniţiativele private sau de culise. Posesorul telefonului cu vibraţia Numărul 2 manifestă răbdare şi amabilitate în discuţiile cu ceilalţi. Totuşi, în situaţii delicate, este influenţat de anturaj; în acest caz decizia sa nu este prea inspirată.

Numărul 3

Vibraţia Numărului 3 favorizează popularitatea, inspiraţia şi talentul. Este vibraţia care pune accentul pe latura artistică. În general, posesorii vibraţiei Numărul 3 de telefon au talent la scris, la desen sau lucrează în domeniul artei, culturii şi au legătură cu media şi comunicarea. S-a constatat că posesorii acestei vibraţii sunt familiarizaţi cu succesele la scenă deschisă şi adoră lumina reflectoarelor. În viaţa de zi cu zi însă, nimeni nu poate conta pe fidelitate acestui număr. Mai mult, Numărul 3 de telefon nu-şi asumă responsabilităţi suplimentare.

Numărul 4

Pentru vibraţia Numărului 4 de telefon sunt specifice preocupările care implică minuţiozitatea, rigoarea şi seriozitatea în muncă. Numerologii nu asociază vibraţia acestui număr cu marile şanse. În schimb, posesorii acestei vibraţii de telefon au atenţia distributivă şi vor lucra foarte bine în echipă cu persoanele care îşi amplifică influenţele în afaceri, în contabilitate, în domeniul medical sau tehnic.

Numărul 5

Vibraţia acestui număr de telefon favorizează anumite profesii: călătoriile, domeniul imobiliar, agenţiile de turism, detectivii paticulari şi jurnaliştii. Posesorii acestei vibraţii nu cunosc cuvântul teamă. Ei sunt foarte curioşi, deseori foarte curajoşi şi deschid calea unor investigaţii prin strategii originale. Oricum, acest număr nu este favorabil persoanelor care preferă o viaţă de familie liniştită, fără alternative care să le tulbure tabieturile de fiecare zi.

Numărul 6

Iată o vibraţie pentru numerele de telefon care favorizează munci de încredere şi de mare răspundere în diferite comunităţi : profesori, ghizi în turism, asistente maternale, menajere sau bone. Posesorii acestui număr de telefon au un mare defect: sunt tentaţi să comenteze amănunte din mediul social în care trăiesc. Această vibraţie de telefon nu-i avantajează pe judecători, pe notari şi nici pe cei care au relaţii cu publicul.

Numărul 7

Vibraţia acestui număr de telefon, specifică preocupărilor spirituale, atrage atenţia asupra investigaţiilor şi speculaţiilor pe o anumită temă. În acest caz, vibraţia Numărului 7 este specifică analizei abstracte, avantajându-i pe cei care ştiu să facă o conversaţie interesantă, departe de petrecerile zgomotoase sau de câştigurile ilicite: matematicieni, fizicieni, preoţi etc.

Numărul 8

Iată vibraţia numărului de telefon care atrage şansa. Fie că este vorba de numărul telefonului mobil sau a celui fix, Numărul 8 favorizează faima, sporul şi traiul îmbelşugat. Posesorii vibraţiei acestui număr de telefon : investitori, politicieni sau patroni sunt foarte norocoşi. Dacă numărul lor de telefon (mobil sau fix) conţine două sau trei cifre de 8, în mod cert, vibraţia Numărului 8 atrage în mod constant şanse multiple în viaţa lor.

Numărul 9

Această vibraţie este specifică preocupărilor umanitare. Vibraţia Numărului 9 favorizează activităţile filantropice, non-profit, fie că este vorba de domeniul învăţământului, muzicii, artei sau de lansarea unor talente. Vibraţia numărului 9 stimulează idealismul, compasiunea sau admiraţia pentru semeni. Posesorii vibraţiei Numărului 9 sunt persoane care valorifică în scop filantropic sponsorizările oferite de altruiştii comunităţii : investitori, bancheri, vip-uri etc, în funcţie de contextul social. Însă, acest număr nu avantajează persoanele emotive, care au probleme de sănătate.

image
image
image
image
image
image
horoscop jpeg
1 zodii bani jpg jpeg
Drob de miel FOTO Cumvaplace.ro
zodii relaxate jpg
horoscop singuratic pexels jpg
Horoscop - zodii - zodiac FOTO Shutterstock
horoscop shutterstock jpg
Horoscop primavara FOTO Shutterstock jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net