Tommy e cel mai bătrân animal de casă din lume. A împlinit 121 de ani

Ultima actualizare:

    Stăpâna Sheila Floris  a aprins lumânări de  ziua lui Tommy
Stăpâna Sheila Floris a aprins lumânări de ziua lui Tommy

A fost transmis din generaţie în generaţie în familie! Ţestosul Tommy este cel mai vârstnic animal de companie de pe planetă. În această săptămână, stăpânii săi au serbat aniversarea lui de 121 ani.

Tommy este o broască ţestoasă Hermann, specie pe cale de dispariţie. Trăieşte în casa actualei sale stăpâne, Sheila Floris (62 de ani), din Surrey, sud-estul Angliei. Animalul a fost cumpărat în 1909 de bunica acesteia, Margaret Cloonan, pe când avea deja vârsta de 11 ani. Numai o liră sterlină (echivalentul a 5,1 lei) a costat. Tommy s-a născut în 1898, sub regina Victoria a Marii Britanii, după care a trăit sub alţi 5 regi ai Regatului Unit, pe parcursul celor două Războaie Mondiale şi în timpul mandatelor a 21 de preşedinţi ai SUA. A fost mereu adorat şi bine îngrijit de membrii familiei în care a trăit.

Sheila i-a serbat ziua de naştere săptămâna trecută cu mulţi invitaţi. A aprins şi lumânări sub forma cifrelor 1, 2 şi 1, cu prilejul aniversării. Ea a avut grijă de Tommy de când era o copilă de numai 5 ani. Sheila Floris povesteşte că broasca ţestoasă are nume de băiat, fiindcă s-a crezut la început că e mascul. Abia după ce a început să facă ouă, şi-au dat seama că e femelă. Însă nu i-au mai schimbat numele. “A fost mereu cuminte, mişună prin grădină. Nu ne-a făcut niciodată probleme. Dacă îl strig, vine. Ne distrează mereu. Hibernează câte şase luni pe an. Nu a fost nevoie niciodată să îl ducem la veterinar. Cred că e sănătos fiindcă e foarte iubit şi se hrăneşte cu buruieni din grădină. Este ca un membru al familiei noastre”, spune stăpâna. Ţestoasele Hermann au speranţa de viaţă de 50 de ani. Tommy este o mare excepţie. 

Click! spune

Ţestoasele Hermann trăiesc în Turcia, estul Italiei şi Grecia. În România, în Parcul Natural Porţile de Fier, trăieşte de asemenea această reptilă. Deşi sunt protejate de lege, sunt capturate fiindcă se vând cu preţuri de 80-100 de euro. Ajung rar la lungimi de peste 18 cm.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ogoranu luptator anticomunist
image
image
image
image
image
image
Explozie de culoare în Grădina Botanică  FOTO: Complexul Muzeal de Științele Naturii Galați
gara de nord jpeg
nadia jpg
Joe Biden FOTO Profimedia
monede pexels jpg
concert pixabay jpg
ambuteiaj   masini viniet apentru bucuresti jpeg
grecia pixabay jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net