6 animale care presimt bolile şi dezastrele naturale

Ultima actualizare:

    Musculiţa de oţet poate depista cancerulfoto: wikipedia.org
Musculiţa de oţet poate depista cancerulfoto: wikipedia.org

Se vorbeşte de mult despre animale care, datorită „super-puterilor” lor – simţuri diferite de cele ale oamenilor, cantitativ sau calitativ – pot să perceapă apropierea unor dezastre naturale sau să detecteze existenţa unor boli. Iată câteva exemple de specii cu astfel de abilităţi, evidenţiate prin studii ştiinţifice.

1. Cea mai recentă descoperire se referă la capacitatea unor păsări nord-americane asemănătoare piţigoilor, Vermivora chrysoptera, de a presimţi apropierea unei furtuni puternice. În aprilie 2014, în timp ce lucrau la un proiect privind urmărirea traseelor acestor mici păsări migratoare, oamenii de ştiinţă au constatat că zburătoarele au părăsit zona în care se reproduceau, cu una sau două zile înainte ca regiunea să fie lovită de o serie de furtuni care au dus la formarea a cel puţin 84 de tornade foarte periculoase.

Aceste micuţe păsărele prevăd dezastrele naturale
Aceste micuţe păsărele prevăd dezastrele naturale

Păsările au parcurs 1.500 de kilometri în cinci zile, pentru a scăpa de aceste furtuni foarte puternice, potrivit studiului publicat în revista americană Current Biology, citat de descopera.ro.

Cercetătorii de la University of California, Berkeley, care au descris fenomenul, cred că păsările au capacitatea de a percepe infrasunetele, unde sonore cu frecvenţă foarte joasă şi care se pot deplasa pe distanţe foarte lungi. Perturbările meteorologice puternice pot genera infrasunete şi e posibil ca astfel să fi detectat păsările apropierea furtunii.

2. Dacă multe animale reacţionează la apropierea furtunii fugind din calea acesteia, rechinii, dimpotrivă, se îndreaptă spre ea. Rechinii (din specia rechinului-tigru şi alte specii) echipaţi cu dispozitive de urmărire de către cercetători, în cadrul programului de conservare marină R.J. Dunlap Marine Conservation Program, de la Universitatea din Miami, se îndreptau spre punctele unde aveau loc schimbări rapide de temperatură, locuri unde, de obicei, furtunile se intesifică. Urmărind deplasările rechinilor, se poate prevedea unde se va forma şi se va amplifica o furtună, sunt de părere cercetătorii.

Rechinii sunt atraşi de zonele cu probleme
Rechinii sunt atraşi de zonele cu probleme

3. De multă vreme oamenii au fost interesaţi să ştie dacă animalele pot presimţi cutremurele, iar după îngrozitorul seism cu magnitudinea 9 care a avut loc în 2011 în Japonia, specialiştii şi-au intensificat eforturile de cercetare în această direcţie.

Pisicile devin agitate cu câteva zile înainte de producerea unui cutremur
Pisicile devin agitate cu câteva zile înainte de producerea unui cutremur

O echipă condusă de Hiroyuki Yamauchi de la Universitatea Naţională Tsing Hua din Taiwan a întreprins un studiu asupra modului în care au reacţionează pisicile înaintea unui cutremur.

Cu 6 sau mai multe zile înainte de cutremurul din 2011, a arătat studiul, unele pisici au manifestat comportamente neobişnuite şi au devenit mai stresate. Unele au început să tremure, să fie neliniştite, încercând să fugă şi să ascundă. Alte pisici, însă, au devenit agitate doar cu foarte puţin timp înainte de cutremur.

Cercetătorii cred că pisicile pot simţi apropierea seismelor deoarece au un registru auditiv mai amplu decât oamenii, putând asfel să perceapă tot felul de sunete de neauzit pentru om şi care ar însoţi producerea unor fenomene premergătoare seismului. De asemenea, e posibil ca ele să fie capabile să detecteze schimbări legate de presiunea atmosferică, gravitaţie şi deformări ale solului.

4. Tot echipa condusă de Hiroyuki Yamauchi a descoperit că şi vacile au prezentat schimbări cu mai multe zile înaintea cutremurului de 9 grade din Japonia. Mai exact, au fost observate modificări ale lactaţiei: cu 6 zile înainte de cutremur, vacile au început să dea mai puţin lapte, iar această scădere s-a menţinut încă 4 zile după aceea.

Vacile îşi modifică lactaţia şi înainte şi după producerea unui seism
Vacile îşi modifică lactaţia şi înainte şi după producerea unui seism

5. Câinii pot detecta cancerul de prostată cu precizie de 98%, mirosind mostre de urină prelevate de la pacienţi, arată un studiu realizat anul trecut şi prezentat la cea de-a 109-a întrunire anuală a  American Urological Association.

Câinele poate depista canecerul, dar şi crizele de diabet
Câinele poate depista canecerul, dar şi crizele de diabet

Câinii au în mucoasa olfactivă a nasului aproximativ 200 milioane de celule receptoare olfactive, în vreme ce omul are doar vreo 5 milioane. Simţul olfactiv canin este, aşadar, mult mai dezvoltat decât cel uman, ceea ce explică faptul că aceste animale pot detecta uşoarele schimbări ale mirosului urinii, produse de existenţa cancerului în organism. În afara cancerului de prostată, câinii pot detecta şi alte tipuri de cancere, precum cel ovarian sau vezical.

Câinii pot, de asemenea, să detecteze schimbările de glicemie; câini special antrenaţi pot fi astfel de ajutor diabeticilor, avertizându-i pe aceştia când apar fluctuaţii potenţial periculoase ale nivelului de glucoză în sânge.

6. De o capacitate olfactivă impresionantă au dat dovadă musculiţele de oţet (Drosophila sp.), care s-au dovedit în stare să distingă celulele canceroase de cele normale, arată un experiment desfăşurat recent la Universitatea din Konstanz. Ba mai mult: aceste insecte par capabile să distingă, cu antenele lor, chiar diferite subgrupe de celule canceroase, corespunzând diferitelor tipuri de cancer de sân.

Musculiţa de oţet poate depista cancerul
Musculiţa de oţet poate depista cancerul

Studiul s-a concentrat asupra diferitelor forme ale cancerului mamar, dar cercetătorii cred că musculiţele de oţet ar putea detecta şi alte tipuri de cancer.

O identificare directă a cancerului cu ajutorul musculiţelor de oţet nu pare o idee uşor de aplicat în practica medicală, dar utilitatea acestor cercetări este alta: oamenii de ştiinţă speră să creeze dispozitive de detecţie foarte sensibile, inspirate de modul în care animalele ca musculiţele de oţet şi câinii reuşesc să detecteze prezenţa cancerului în organism.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ion Tiriac (Sportpictures) jpg
image
image
image
image
image
image
Domeniile Murani FOTO destinatiaanului.ro
hipodrom baneasa jockeyclub1 jpg
supermarket jpeg
cruce pixabay jpg
parau peta1 jpg
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net