ziua copilului

Dacă multe dintre momentele frumoase petrecute în familie, mai ales cu ocazia sărbătorilor, au fost ratate de
Pe 1 iunie, de Ziua Copilului, micuții voștri se pot bucura de o activitate inedită. Cei de la Kaufland au pus la
Nu au putut să le ofere copiilor lor de 1 iunie vreo vacanță la Disneyland, nici măcar o amărâtă de ieșire la
Prezentatoarea emisiunii „Gospodar fără pereche” de la PRO TV, care peste doar câteva zile va împlini 35 de ani, a
Luni va fi despre ei, copiii. În fiecare secundă îi punem pe primul loc și le dorim tot ce e mai bun, însă de 1
Copiii talentați la desen sunt provocați de ministrul de Interne Marcel Vela să participe la un concurs inedit. Să
1 iunie, Ziua Copilului este în fiecare an un prilej în care cei mici pun stăpânire pe oraș și pentru o zi toată
De Ziua Copilului, la TVR 2 micuții se bucură de un program special, cu emisiuni dedicate lor, muzică, desene
Vineri, de ”Ziua Copilului”, vedetele au deschis albumul foto și și-au postat pe Facebook câteva poze de când erau
Toți am fost copii și pentru toți ziua de 1 Iunie a fost ceva special, fie că părinții au avut bani sau nu. De la
Ziua de 1 iunie se apropie cu paşi repezi, iar copilul sau nepoţelul tău aşteaptă cu siguranţă un cadou-surpriză.
Emanuel Andrei Bojian, copilul erou din Vaslui, care anul trecut și-a salvat frații mai mici dintr-un incendiu ce
Ziua Copilului se sărbătorește la 1 Iunie în întreaga lume, iar azi cu siguranță îți
Spectacol gratuit la Opera Comică pentru Copii! "Directorul de teatru” va fi jucat,
Premierul Viorica Dăncilă a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului
Din prima clipă în care pui piciorul într-o casă nouă poţi să-ţi dai seama dacă acolo
De 1 iunie, copii și părinții deopotrivă sunt așteptați la diferite evenimente și
Vedetele şi-au dedicat ziua de 1 Iunie copiilor lor. Antonia, Andreea Esca, Valentina
Surprizele pentru cei mici se ţin lanţ. Mâine este 1 Iunie, Ziua Copilului, iar cum

Pagini