William

Este Duce de Cambridge şi nu numai că s-a născut în familia regală britanică, ci este şi urmaşul direct la tron.
La scurt timp după ce a fost anunțată logodna Prințului Harry (33 de ani) cu actrița Meghan Markle (36 de ani),
Vestea că Ducesa de Cambridge este însărcinată cu cel de-al treilea copil a venit chiar cu o zi înainte ca Prințul
Anunţul celei de-a treia sarcini a Ducesei de Cambridge este ceea ce aşteptau toţi admiratorii Casei Regale. Un
Cine nu și-ar dori să poată oferi copilului lor tot ceea ce le oferă Prințul William și Ducesa Kate micuților lor
O serie de speculații circulă prin presa britanică și în rândul admiratorilor familiei regale cu privire la
Camilla, Ducesa de Cornwall, a împlinit pe 17 iulie 70 de ani, iar printre cunoscuții cu care s-a întâlnit în
În 1991, Prințesa Diana se confrunta cu o situație extrem de delicată, ajungând în pragul disperării. Prințesa a
Sâmbătă, 20 mai, sora Ducesei de Cambridge, Pippa Middleton, și-a unit destinul în fața altarului cu bancherul
Micuța Charlotte urmează să împlinească pe 2 mai doi anișori. Părinții săi, Ducele și Ducesa de Cambridge, au vrut
Nu mulți au observat că de pe mâna Prințului William lipsește verigheta sa. Totuși, unii au făcut-o și s-au
Prinţul William şi soţia sa, Kate Middleton au făcut avere împreună în cei nouă ani de
Puţini ştiu că relaţia Prinţului William cu Kate de dinainte de căsătorie n-a fost
Moartea Prințesei Diana a șocat familia regală britanică în urmă cu 20 de ani. Efectele
Presa britanică o aduce periodic în atenția publicului pe Kate Middleton. Fie că este
Prințul Harry (32 de ani) plănuiește de mult timp o călătorie romantică alături de iubita
Ducele, Ducesa de Cambridge și Prințul Harry s-au luat la întrecere în Parcul Olimpic din
Despărțirea de Canada a fost foarte grea pentru Prințul George (trei ani). Fotografii l-

Pagini