vrajitoare

Atunci când vine vorba despre o relaţie există numeroase motive pentru care cineva şi-ar putea dori ca această să
Oana Lis (40 ani) și-a obișnuit fanii cu postări amuzante, pe conturile sociale. De această dată, soția fostului
Pentru unele vedete, Halloween-ul, sărbătoarea americană din 31 octombrie, a început mai devreme. Anda Adam (38
Jurnaliștii publicației spaniole El Mundo au mers de Sfântul Dumitru în Vaslui pentru a-i cunoaște pe socrii lui
Naziștii au reprezentat un subiect abordat în profunzime de istorici datorită liderului lor, dar și a valorilor în
Viaţa fostei concurente de la „Uite cine dansează” (PRO TV), Oana Zăvoranu (44 de ani), pare desprinsă dintr-o
În ultima perioadă, celebra cântăreață Mariah Carey (45 de ani) a început să atragă atenția negativă a presei.
Bine v-am regăsit, dragi prieteni! Totdeauna un vis inedit are un efect deosebit asupra stării de spirit. De
Au probleme de sănătate, în dragoste, vor să le meargă afacerile sau pur şi simplu sunt curioşi să-şi afle
Descinderi, ieri dimineaţă, la ghicitoarele din Ploieşti. Poliţiştii au efectuat percheziţii la locuinţele unor
Controversatul proces dintre Oana Zăvoranu (41 de ani) şi vrăjitoarele Vanessa şi Melissa continuă! Astăzi (26
Oana Zăvoranu face declaraţii noi în dosarul "Vrăjitoarelor".
Helena Bonham Carter este una dintre cele mai talentate actriţe de origine britanică din
Ce transformare! Actriţa Anca Dumitra (31 de ani), celebră în România mai ales datorită
Pepe nu reuşeşte sub nici o formă să rupă legăturile cu fosta lui soţie, Oana Zăvoranu.
Tot mai multe vedete au sprâncenele parcă trase la indigo. Deşi au ochi frumoşi, ele n-au
Un fotograf din Slovenia a demarat un proiect interesant menit să ne prezinte cine sunt
Politicienii stau ca pe ghimpi. Mai ales cei care ştiu că au probleme cu legea. Pe Radu
După ce medierea nu s-a încheiat cu succes, iar vrăjitoarele nu i-au dat Oanei Zăvoranu

Pagini