vizita

Prinţul Charles a ajuns în Târgu-Mureş, într-o vizită privată. Viitorul rege al Marii Britanii a aterizat pe
Mircea Rednic şi Dinu Vamă vor debuta oficial azi la Astra Ploieşti în calitate oficiali ai echipei ploieştene.
Cristi Tănase venit ieri la vizita medicală a Stelei cu ochii umflaţi de somn şi cu o întârziere de două ore faţă
Duminică, de la ora 20.20, Gigi Becali interpretat de Mihai Bendeac va face o vizită de senzaţie la biroul
Oficialii Primăriei Sectorului 4 şi cei ai provinciei chineze Shang Dong au început demersurile pentru înfrăţirea
Iuliana Marciuc nu pare deloc afectată de faptul că iubitul ei, solistul Adrian Enache, a fost surprins de
Nu a aşteptat să fie invitat şi a făcut el primul pas. Primul ministru iatalian Silvio Berlusconi, care efectuează
Premierul Emil Boc şi ministrul Turismului Elena Udrea au inaugurat, joi, sala de sport construită pentru sătenii
Prim ministrul României va fi prezent, mâine, în judeţul Sălaj pentru a-şi convinge colegii de partid să îl
Relaţia dintre Radu şi Adela nu este nicidecum de ochii lumii, pentru a creşte audienţa telenovelei „Iubire şi
Relaţia dintre Radu şi Adela nu este nicidecum de ochii lumii, pentru a creşte audienţa telenovelei „Iubire şi
Primarul general Sorin Oprescu e mai optimist în ceea ce priveşte realizarea autostrăzii suspendate din Capitală.
Iurie Darie aşteaptă o intervenţie salvatoare. Până în aceste clipe, doctorii de la
Sebastian Chabal, unul dintre cei mai cunoscuţi rugbyşti francezi, se pregăteşte de
Vizita la Madrid a Papei Benedict al XVI-lea a scos spaniolii în stradă. 5.000 de
Prietena Monicăi Columbeanu, Mădălina, a declarat pentru emisiunea «Acces Direct», că
Premierul Emil Boc ar fi trebuit să fie prezent, mâine, la Zalău, pentru a-şi face
Primarul general Sorin Oprescu e mai optimist în ceea ce priveşte realizarea autostrăzii
Primarul sectorului 5, Marian Vanghelie, a afirmat vineri seară, la Realitatea TV, că a

Pagini