Udrea

Victor Ponta a participat sâmbătă seara la finala Eurovision de la Copenhaga, pentru a susţine reprezentanţii
E singură, arată ca la 20 de ani şi pare că este şi fericită. Elena Udrea s-a distrat la maximum în platoul Kanal
Dacă ţara a fost bulversată sau măcar gâdilată de divorţul tău, ei bine, eu nu! Eu nu prea am văzut prin presa, pe
Elena Udrea şi-a luat foarte în serios rolul de „mamă spirituală". Deputatul de Roman a ieşit ieri la cumpărături
Mezina preşedintelui a felicitat-o şi în acest an pe Elena Udrea cu ocazia zilei sale de naştere. La fel ca anul
Când a intrat în politică, Elena Udrea întorcea toate privirile colegilor săi şi nu numai. Decolteurile adânci şi
Elena Udrea a postat pe Facebook trei fotografii de la nunta Elenei Băsescu.
Deputatul PDL Elena Udrea a obţinut, în ultimele trei luni, de când a părăsit funcţia de ministru, suma de 180.000
Nemulţumită de rezultatele obţinute la alegerile locale, Elena Udrea şi-a dat marţi demisia de la conducerea PDL
Fiul vitreg al Elenei Udrea, mândru nevoie mare! Alin Cocoş este unul dintre cei mai vânaţi burlaci din România,
Preşedintele PDL Bucureşti, Elena Udrea, a declarat, joi, că şi-a cumpărat o maşină mai mică, astfel că acum
Elena Udrea a declarat, la emisiunea “Politică şi delicateţuri” de la Realitatea TV, că a fost impresionată de
Elena Udrea a intrat şi ea în categoria celebrităţilor care îşi fac autoportrete la
Elena Udrea a anunţat joi, pe pagina sa de Facebook, că a cumpărat 80 de hectare de teren
Designerul Cătălin Botezatu a fost prezent la nunta Elenei Băsescu şi a comentat despre
Miercuri seara, "tiza" celei mai sexy femei din politică, Elena Udrea, vine în atenţia
Să vă dea Dumnezeu sănătate! Cu siguranţă, aceasta este urarea oamenilor nevoiaşi după ce
Sorina Plăcintă a mărturisit pe blogul personal motivul pentru care a izbucnit în plâns
Elena Udrea este dispusă să renunţe şi la tocuri de dragul politicii. Democrat-liberala

Pagini