trofeu

Federaţia Internaţională de Handbal i-a premiat, duminică, la Paris, pe cei mai buni tineri handbalişti ai lumii
Atacantul lui Manchester United este „vânat” de damele de companie din Portland, statul Oregon, unde acesta se
Trofeul care va fi atribuit câştigătoarei Rugby World Cup 2011 va fi expus la Bucureşti, cu ocazia meciului
Mijlocaşul spaniol Cesc Faberegas, de la Arsenal, a oferit declaraţii presei engleze despre transferul său ratat
36,500 de spectatori s-au strâns pe stadionul “M&T Bank” din Baltimore, SUA, să o vadă la lucru pe campioana
Slovacia şi Olanda se înfruntă pentru prima oară în istorie. Cele două echipe nu s-au întâlnit nici măcar o dată
Atacant la Inter Milano, portughezul Ricardo Quaresma a fost recent "victima" a doi comici italieni. Aceştia au
Atacantul argentinian al formaţiei FC Barcelona, Lionel Messi, a fost desemnat de Federaţia Internaţională de
Jucătorul spaniol de tenis a câştigat de cinci ori consecutiv turneul găzduit de oraşul catalan. Motiv pentru care
Prima care va fi dată jucătorilor în cazul unei victorii a Angliei la Mondialul-2010 de fotbal din iulie anul
Trofeul oficial al UEFA Champions League a fost prezentat aseară la Arad, în cadrul unui turneu care va continua
Antrenorul lui Dinamo, Ioan Andone, spune că mai visează încă la titlul în Liga I, dar
Cântăreaţa Inna a fost nominalizată la categoria «Best European Act», în cadrul Galei
Jucătorul celor de la Vancouver Canucks, Henrik Sedin, a fost desemnat jucătorul
După ce a câştigat aproape tot ce se putea cu echipa de club, argentinianul de la FC
Trofeul acordat câştigătorului Marelui Premiu al Braziliei la Formula 1, programat
Trofeul Cupei Mondiale de fotbal, care a început joi un turneu în jurul lumii, a fost

Pagini