Traian

Toxiinfecţia alimentară în cazul celor peste 130 de persoane din localitatea băcăuană Traian, care au ajuns la
Cristina Cioran (37 de ani) se iubeşte de mai bine de trei ani cu un tânăr pe nume, Traian. Bărbatul mai are doi
Cântăreaţa trăieşte în aceste clipe o iubire la distanţă deoarece soţul ei Traian trăieşte în Statele Unite de
Ea vrea să-l sărute cu foc, el îşi roade unghiile... Aylin Cadîr (26 de ani) şi soţul ei, Traian, şi-au dat
Preşedintele Traian Băsescu a fost extrem de emoţionant în timp ce fiica sa, Elena se afla în faţa altarului,
Mircea Badea a găsit o metodă inedită prin care să îi răspundă lui Traian Basescu. Recent, în timpul unei
Preşedintele României a fost prezent sâmbătă la gala de premiere a Maratonului de Programare, organizat la Braşov
Preşedintele Traian Băsescu a anunţat că România consideră "ilegal" referendumul din Crimeea și că nu va
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la Cotroceni, că România cere Rusiei încetarea manevrelor
Anul poetic a început în doliu. Poetul Traian T. Coşovei a plecat necrezut de repede. Este printre primii care se
Preşedintele Traian Băsescu şi soţia sa, Maria, au ajuns, marţi, în staţiunea Predeal, unde îşi vor petrece
Bianca Drăguşanu a publicat pe pagina personală de Facebook câteva cuvinte cu referire la preşedintele Traian
Concurenţii de la emisiunea "Ferma Vedetelor" au primit această săptămână vizite din
Fosta componentă a trupei Pops continuă să facă furori pe străzile Capitalei, deşi nu mai
Elena Udrea a intrat şi ea în categoria celebrităţilor care îşi fac autoportrete la
În contextul în care voci importante din România militează pentru graţierea lui Gică
Preşedintele Traian Băsescu a făcut primele declaraţii după şedinţa de duminică a
Fiica Elenei Băsescu, Sofia Anais, a fost botezată botezată sâmbătă, la Biserica Sfântul
Traian Băsescu şi-a invitat soţia la un complex situat la capătul staţiunii Mamaia.

Pagini