tinute

Avea o frumuseţe angelică, iar când defila atrăgea privirile ca un magnet. A fost una dintre cele mai populare şi
Nu există un cod vestimentar sau vreo regulă ce se aplică la ținutele de club, dar în mod cert marea majoritate se
Cardi B este cunoscută pentru ținutele extravagante și provocatoare pe care le poartă pe scenă. Artistei nu îi
Kate Middleton (37 de ani) și-a făcut apariția miercuri (1 mai) într-o rochie verde, semnată de Emilia Wickstead.
Magazinele sunt pe ultima sută de metri cu reducerile. Au tăiat din preţ de la o săptămână la alta, ajungând acum
Haina face pe om, zice proverbul, iar în showbizz se aplică perfect. În timp ce tinerele vedete tremură de frică
Viorica Vasilica Dăncilă este premierul nominalizat al României. Nu știm cum se îmbrăca pe vremea când era
Îndrăgita Corina Chiriac a avut un an plin, fără concedii, căci emisiunea pe care o prezintă la Naţional TV, dar
Vedetele care ne-au încântat cu şlagărele lor în anii ’80, dar care continuă să o facă şi acum, au răspuns
Cristi Boureanu și Laura Dincă au fost în centrul atenției, miercuri seară (25 octombrie), la petrecerea
Elena Gheorghe (32 de ani) și soțul ei, instrumentistul Cornel Ene, au avut mari emoții, ieri, la botezul micuței
Urmează un moment special în familia Ilincăi Vandici (30 de ani), în acest weekend. Duminică, pe 15 octombrie,
Pentru Céline Dion, nicio combinație nu este imposibilă. Și nu vorbim despre ținutele de
Apariţiile celor două sunt extrem de comentate, dar şi stilurile lor sunt destul de
Pe scenă cântă în ii vechi de peste 100 de ani, catrinţe şi opinci, însă solistele de
Maria Constantin (31 de ani) este conștientă de atuurile sale fizice, așa că mizează pe
Când era căsătorită cu Ștefan Bănică, Andreea Marin adoptase ținute rock, cu jachete,
Nu degeaba este prezentatoarea emisiunii ”Bravo, ai stil!”, de la Kanal D!
Filmul “Octav” a avut premiera de gală joi, 4 octombrie. Peste 4.000 de

Pagini