tinuta

Andreea Marin nu dă curs bârfelor și criticilor din presa mondenă, dar ori de câte ori se afișează în public, nu
Trebuie să recunoaștem că ducesa este, în acest moment, cea mai comentată figură de la casele regale din întreaga
În ciuda numeroaselor critici pe care le-a primit în ultimul timp cu privire la faptul că pus câteva kilograme în
Au mai fost ocazi când Ducesa de Cambridge (35 de ani) a mai încercat ținute îndrăznețe la evenimente importante,
A fost opt ani Prima Doamnă a Americii, iar stilul ei a făcut furori. Nici acum nu se lasă mai prejos. Michelle
Cu toții știm că Vladimir Putin (64 de ani) este unul dintre cei mai puternici lideri ai lumii, dar v-ați întrebat
Andra Măruță a avut o perioadă foarte aglomerată din punct de vedere profesional și emoțional. Cariera sa de
Emily Ratajkowski știe cum să atragă atenția oriunde s-ar duce. Fie că participă la evenimente mondene, fie că se
Iubita lui Alex Velea şi mamă a trei copii, Antonia (28 de ani), ne-a obişnuit să poarte ţinute de lux, pe care nu
Andreea Bănică și soțul ei, Lucian Mitrea, au pus la cale un eveniment special pentru cel de-al doilea copil, Noah
Mariah Carey (47) pare neatinsă de trecerea timpului, iar ținutele sale provocatoare stârnesc imaginația tuturor
Sylvia Jeffreys (31 de ani), o prezentatoare Tv din Australia, s-a făcut de râs din cauza unei rochii purtate la
Profa de Engleză nu se dezminte nici anul acesta. Carmen Iohannis a fost prezentă la
Uraganul Harvey a făcut ravagii în statul american Texas, lăsând în urmă sute de
Jennifer Lopez (47 de ani) pare să nu fie afectată deloc de trecerea timpului. Actrița și
Kendall Jenner (21 de ani), sora lui Kim Kardashian, a vrut recent să scape neobservată
Iulia Albu (35 de ani) nu iartă pe nimeni! Printre vedetele care i-au căzut „victime” din
„Îngerașul” neastâmpărat de la Victoria’s Secret, Adriana Lima (35 de ani), a atras toate
Bruneta a șocat din nou! Kim Kardashian (36 de ani) s-a afișat cu o rochie scurtă, extrem

Pagini