timisoara

Afară erau -7 grade Celsius, sâmbătă dimineaţa, iar 22 de curajoşi au decis să facă o baie în lacul artificial
Băiatul unuia dintre cei mai temuți interlopi din România a fost prins de polițiștii bucureșteni, după o urmărire
Premierul Ungariei, Viktor Orban a susținut un discurs la Timişoara sâmbătă, 14 decembrie, unde a participat la
Un bărbat a anunțat că sunt trei bombe într-o fabrică din Timișoara, iar 800 de persoane au fost evacuate de către
Poliţia Română a anunțat că a intensificat acţiunile pentru combaterea activităţilor ilicite în activitatea
O nouă alertă la Timişoara, după ce locatarii unui bloc au fost evacuați, în urma unui miros ciudat și puternic de
9 polițiști de la Serviciul Criminalistic, respectiv de la Serviciul de Investigații Criminale, au ajuns miercuri
Haos în Timișoara! Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă din Timiş a decis, marţi seara (19 noiembrie), să lase
Teodor Ion Bota, bărbatul care și-a pierdut copilul și soția în urma unei substanțe letale pentru om care a fost
O vedetă de la Hollywood a venit în premieră în România cu gândul la un proiect de teatru pe care doreşte să-l
Un bărbat în vârstă de 29 de ani a fost prins dezbrăcat în toaleta de fete a unei școli din Timișoara. O elevă de
Peste 20 de artişti intervin în aceste zile în Timişoara pentru a realiza picturi murale sau mozaicuri în memoria
Patronul firmei care a făcut deratizarea în blocul din Timișoara, în urma căreia au murit
Perioada 18 – 20 decembrie 1989 ar putea fi considerată una dintre cele mai stranii din
Una dintre prietenele femeii de 29 de ani care și-a pierdut viața în urma deratizării
Ministerului Apărării Naţionale trimite o echipă, joi (21 noiembrie), la Timișoara,
Stare de alertă la Timișoara. Autorităţile au decis evacuarea unui al doilea bloc de
O elevă de clasa I din Timișoara a trăit șocul vieții ei când a intrat în grupul sanitar
O viaţă care chiar bate filmul şi un personaj extrem de controversat. Ambrus Atilla (52

Pagini