testament

Emil Gabor, tatăl Monicăi şi al Ramonei Gabor, a murit în urmă cu o săptămână, după ce un timp îndeşungat a luptat
Italia continuă să lupte cu disperare împotriva pandemiei cu COVID – 19. Numărul îmbolnăvirilor și al deceselor
Război total între actriţa Laura Smet, fiica lui Johnny Hallyday, şi ultima soţie a acestuia, fotomodelul Laeticia
Hugh Hefner a fost condus duminică pe ultimul drum. Trupul lui a fost depus la cimitirul Westwoo Village Memorial
Două pisici din Statele Unite ale Americii s-au realizat pe viață. Cele două nu au decât se se bucure de
Nu e căsătorit şi nu are urmaşi direcţi, dar a hotărât cine să-l moştenească! Un bărbat de 44 de ani vrea să
Pe măsură ce sunt descoperite noi indicii, ipoteza unei sinucideri în cazul patronului Hexi Pharma devine din ce
Că sunt la o anumită vârstă sau că starea de sănătate i-a pus pe gânduri sunt câteva dintre motivele pentru care
Designerul şi-a făcut testamentul, iar averea lui se duce într-o direcţie clară.
După moartea lui Sergiu Nicolaescu, numele regizorului a fost târât într-un adevărat scandal privind averea lui.
Are 47 de ani, dar se gândeşte deja la ce se va întâmpla în cazul în care va fi printre noi. Cătălin Botezatu şi-a
Adrian Iovan şi-a pierdut viaţa luni, în urma un accident aviatic din Munţii Apuseni. Pilotul nu a apucat să îşi
ÎPS Pimen va fi înmormântat la mănăstirea Sihăstria Putnei, din Suceava, așa cum și-a
I-a pus Dumnezeu mâna în cap! Stripteuza din New York Veronica Beckham, de 34 de ani, era
Scandalul ia amploare în familia lui Corneliu Vadim Tudor. Sora lui mai mică, Lidia
Lupta pentru averea lui Dinu Patriciu s-a încheiat. Testamentul omului de afaceri a fost
Testamentul lui Şerban Ionescu a făcut mare vâlvă în rândul familiei, dar şi a celor care
Pentru a evita orice scandal pentru avere după moartea lui, interpretul de muzică
Averea de peste 600 de milioane de euro deţinută de Schumi este pe mâini bune chiar şi în

Pagini