teatru

Încălzirea vremii a trezit la viaţă Centrul Istoric al Capitalei. Noutăţile din acest an sunt multe, printre ele
Vedeta ProTV face parte din distribuţia unui music hall ce cuprinde viaţa pictorului Toulouse Lautrec. Marea
Un artist avangardist din Austria, care sacrifică animale pe scenă şi apoi stropeşte publicul cu sânge, a stârnit
De 15 ani, actorul -păpuşar al Teatrului "Gulliver" din Galaţi locuieşte la demisolul clădirii în care lucrează
Vânzătoarea de bijuterii, cu care componentul trupei Alb Negru s-a cuplat după ce s-a despărţit de iubita lui, a
Concerte, spectacole, piese de teatru, mărţisoare şi artificii. Dansuri latino, indiene, R&B şi populare.
Încântat până peste cap de noua lui cucerire, Codin Maticiuc a dus-o pe Maria, vineri, la teatru.
Parcul Herăstrău din capitală va fi gazda unor evenimente speciale dedicate sărbătorilor de Crăciun şi Anul Nou,
„Guriţă" s-a întâlnit în Spania cu actorii Teatrului de Revistă „Constantin Tănase", care au susţinut în Sala
Maestrul şi-a aniversat ziua pe 22 aprilie şi deşi a împlinit o vârstă onorabilă, el încă
Vedeta ProTV face parte din distribuţia unui music hall ce cuprinde viaţa pictorului
Actorii teatrului experimental "Schauspiel" din Frankfurt, care prezentau un spectacol
Legendarul actor american Al Pacino se va întoarce, după o pauză de şapte ani, pe scena

Pagini