talent

Probabil că mulți avem o idee preconcepută despre profesorii de matematică. Ni-i imaginăm reci, tehnici și prea
Sabrina a fost una dintre acele figuri celebre ale istoriei, a cărei amintire însă s-a pierdut în negura timpului
Wang Chu (20 de ani) ar putea fi cea mai flexibilă persoană din lume datorită abilității sale fizice de a-și
Dacă ar mai trăi, lui Şerban Ionescu i-ar da lacrimile! La doar 21 de ani, unicul său fiu, Carol, e cotat ca fiind
Vineri, 7 aprilie, la „Românii au talent”, o concurentă a cucerit inimile tuturor atunci când a urcat pe scenă și
Chiar și arta sculpturii are șanse de a impresiona juriul de la „Românii au talent” dacă este bine pusă în
Spectacol şi scandal! Noua ediţie a emisiunii “Românii au talent” a debutat cu o audienţă uriaşă şi, deopotrivă,
Marius Moga așteaptă cu nerăbdare să fie mentorul copiilor cu voci formidabile, la ”Vocea României Junior”! Marius
Ați fost vreodată impresionați de o fată care cântă la pian? Dacă nu, atunci aceasta cu siguranță vă va lăsa muți
Dacă nu ai timp să mergi la spectacole, vine spectacolul la tine! Câțiva călători din metrou au avut o surpriză
Steaua a obţinut trei puncte mari cu Dinamo datorită unui jucător hulit foarte des de suporteri în ultima perioadă
Dansul acrobatic la bară a devenit un sport din ce în ce mai căutat de către părinţi.
Prezentatorul emisiunilor „Mă însoară mama” şi „Vorbeşte lumea”, de la PRO TV, este un
Considerată cea mai micuţă artistă din showbiz (măsoară 1,53 metri şi are doar 42 kg),
Paula Rad (29 de ani), solista care a dat lovitura la debutul celui de-al șaptelea sezon
Toboşarul trupei Sfinx Experience, Mişu Cernea, nu-şi mai încape în piele de bucurie că
Conducerea Liceului Omaha Burke din Nebraska, Statele Unite, organizează în fiecare
Aşchia nu sare departe de trunchi, iar pasiunea pentru artă a lui Irinel Columbeanu (57
A trecut printr-un divorţ, a slăbit 55 de kilograme şi, în prezent, revine în forţă la tv

Pagini