sua

Președintele Klaus Iohannis se va întâlni cu Donald Trump la Casa Albă, în 20 august, a anunțat instituția
Epopeea Sorinei, fetiţa de etnie romă adoptată de o familie româno-americană şi luată cu forţa, în urmă cu o lună
În luna aprilie a acestui an, soții Ramona și Gabriel Săcărin au obținut dreptul de a o adopta pe Sorina, fetița
Maria Ciobanu se lasă aşteptată în România. În timp ce toţi o vor acasă, „ciocârlia muzicii populare” îşi petrece
Vineri, 14 iunie, a fost ziua controversatului președinte american Donald Trump. Liderul de la Casa Albă a
Naţionala SUA a spulberat cu 13-0 Thailanda la Campionatul Mondial feminin care are loc în Franţa.
Un avion Boeing 737, cu 143 de oameni la bord, a ratat aterizarea la o bază militară şi a ajuns în râul St. Johns
Patru persoane au murit, iar alte patru au fost rănite, după ce o macara de construcţii s-a prăbuşit, în centrul
America sau Tărâmul Făgăduinţei este o vorbă în care crede şi Catrinel Sandu. După divorţul de Gabi Trifu, care s-
La numai 16 ani, Laura Bretan declară sus și tare că își dorește să reprezinte România la Eurovision și că e
Rusia va fi nevoită să ţintească ţări din Europa care ar primi eventuale rachete americane cu rază intermediară de
Arabia Saudită a admis că jurnalistul Jamal Khashoggi a murit în cursul unei lupte în consulatul său din Istanbul
Au apărut primele imagini cu Sorina Săcărin în noua ei casă din America. Imaginile cu
Președinteșe Donald Trump a anunțat faptul că marina SUA a doborât o dronă iraniană în
Este povestea de succes a unei clujence. Avea 19 ani şi doar 50 $ în buzunar când a luat
”Visul american” s-a dovedit a fi doar o dulce amăgire pentru câteva artiste de la noi.
Iată o dovadă în plus că dragostea e oarbă! Samantha Simpson, de 19 ani, din Kansas, SUA
Preşedintele american Donald Trump a anunţat că va retrage Statele Unite din Tratatul
Furtuna tropicală Michael a lovit cu sălbăticie statul american Florida. Viteza vântului

Pagini