stau

Se poate spune despre Natalia, "ispita" de la "Căsătoreşte-te cu mine" (Kanal D), că e încă "fetiţa lui tăticu'".
Le-a ajuns cuţitul la os oamenilor din mai multe zone ale oraşului Alba Iulia! Resturile menajere zac la tot pasul
Adio, dar rămân cu tine! S-au despărţit cu scandal, însă sunt nevoiţi să suporte calvarul de a da nas în nas zi de
“Am nimerit la o petrecere?”, ne-am întrebat atunci când am trecut pragul locuinţei lui Cornel Păsat, dansator şi
Simona Sensual a intervenit prin telefon la emisiunea lui Dan Capatos de pe Antena 1 pentru a clarifica o dată
Poli Timişoara şi CFR Cluj sunt două dintre echipele acuzate că ar avea pile la LPF, în virtutea bunelor relaţii
Trecut de câteva luni bune pe linie moartă, la intervenţia patronului Gigi Becali, polonezul Rafal Grzelak pare să
Atmosferă încinsă pe baltă, cu toate că sub picioare erau doar 10 centimetri de gheaţă. Pescarii amatori au ieşit
A vrut să locuiască aproape de mama ei, aşa că şi-a cumpărat un apartament într-o vilă
Clima României atinge extremele. Suntem loviţi de ploi şi vijelii sau doborâţi de
Fostul soţ al Romaniţei, aviatorul Adrian Iovan, este bărbatul ideal, la care visează
Mihai Covaliu, antrenorul echipei naţionale masculine de scrimă a fost cel mai emoţionat

Pagini