sport

Atacantul celor de la Pandurii, Jaka Stromajer şi-a părăsit formaţia după o discuţie pe care a avut-o cu
Acţionarul majoritar al FC Rapid, Geroge Copos, a declarat, vineri, ziarului ProSport, că gruparea giuleşteană
Discuțiile legate de viitorul adversar al lui Lucian Bute par a fi interminabile. Și aceasta pentru că majoritatea
Profu’ de sport de la liceul bucureştean „Jean Monnet” acuzat că a violat o elevă va fi cercetat în stare de
Au mers în excursie, s-au distrat şi acum dau cu subsemnatul pe la Poliţie. Octavian Vişan, un profesor de sport
Peste 1.000 de persoane şi-au făcut timp, duminică, să treacă pe la Iarmarocul organizat de revistele “Click!
Actriţa şi-a serbat ziua de naştere pe o plajă de lângă locuinţa ei din Malibu, pe 14 august.
Şoferii indisciplinaţi fac lucruri trăsnite. Ieri, toţi cei care au trecut peste stâlpişorii din cauciuc de pe
Fie că au făcut-o din pasiune pentru sport, fie interesaţi să apară în prim-plan, lângă ring, mai mulţi oameni de
Vedeta are un corp de invidiat şi deşi nu mai consumă de foarte multă vreme prăjeli sau grăsimi, ea nu se poate
Este bună din faţă însă, fotografiată din spate, Sânziana Buruiană te lasă pe gânduri.
S-a îngrăşat în urmă cu ceva timp şapte kilograme, iar de atunci Valentina Pelinel face sport în fiecare zi.
Mijlocaşul englez Adam Johnson şi internaţionalul argentinian Pablo Zabaleta şi-au
Selecționata de rugby a Bucureștiului va disputa în această seară, la 20.00 (ora României
Deşi nu şi-a planificat nimic din timp, "bebeluşa" Ioana de la „Cronica Cârcotaşilor" (
Denisa Nechifor, fosta iubită a fotbalistului Adrian Cristea, s-a apucat intens de sport.
Anul trecut, artista a reuşit să dea jos 15 kilograme şi de atunci a devenit o împătimită
Nu mai e mult şi vine vara. Soare, plajă, rochii mini. Primăvara este momentul când orice
S-a îngrăşat în urmă cu ceva timp şapte kilograme, iar de atunci Valentina Pelinel face

Pagini