sport

Sunt două dintre cele mai frumoase femei din România, sunt trecute de 40 de ani, dar reușesc să se mențină cu
Se spune că, pentru o sănătate de fier, trebuie să facem zilnic 10.000 de paşi. Chinuitor pentru un om obişnuit,
A născut în urmă cu trei luni, mai precis pe 1 martie, două fetițe superbe, pe care le boteza Maria Indira și
Ai început o dietă şi ţi-e foarte greu să o duci la capăt respectând toate regulile? Uite că unele dintre ele mai
Naționala de fotbal a ziariștilor a învins, cu scorul de 4-2, selecționata similară a artiștilor, într-un meci
Un împătimit al hocheiului, președintele rus Vladimir Putin (66 de ani) a participat la un meci demonstrativ în
Bianca Brad (51 de ani) a pus cariera artistică pe loc secund. În 1990 a câștigat ”Miss România”, după care a
Statistic, femeile petrec 18 zile din an în bucătărie, gătind, spălând vase, strângând sau punând masa. Conform
La 44 de ani, după 25 de ani de televiziune, „Zâna Surprizelor” vrea să-și facă admiratorii să mai și râdă, nu
Ianuarie este luna dedicată celei mai populare promisiuni de după Sărbători: slăbirea. Statisticile americane
De obicei, dupa Anul Nou, toate lumea este pusa pe slabit pentru a da jos ce s-a depus dupa mesele copioase de
Monica Anghel (47 de ani) este de nerecunoscut! De un an încoace, după operaţia de hernie de disc, solista nu se
Au venit căldurile peste noi, dar asta nu înseamnă că trebuie să ne oprim să mai facem
Dacă faci sport de ceva timp, atunci probabil știi deja că rezultatele se văd după câteva
După un sezon rece în care am stat mult în casă, acum, primăvara, s-au umplut parcurile
”Copiii învață să facă sport practicându-l de mici împreună cu părinții”, spune actrița
Dacă vrei să ai rezultate la sală, ai mare grijă la alimentaţie. Nu mânca prea mult
La vârsta de 16 ani, când a apărut pentru prima oară pe micul ecran, la emisiunea ”Din
Cei care fac sport regulat au un nivel mai ridicat al dorinţei sexuale şi pot atinge mult

Pagini