sorin andrei

Anda Adam este topită după fiica sa! Vedeta a filmat-o pe micuța Evelin în timp ce spunea ”mama” și a făcut totul
În loc să pregătească petrecerea de un an a fiicei, Anda Adam stă acum cu inima cât un purice pentru soţul ei,
Anda Adam (36 de ani) și soțul ei, Sorin Andrei (29 de ani) își botează duminică (15 mai) fetița în vârstă de
N-au trecut nici trei luni de când Anda Adam a adus-o pe lume pe micuța Evelin, că vedeta se gândește deja să
Anda Adam (35 de ani) a născut luni (30 noiembrie) o fetiţă, Evelin. Micuţa este primul copil al artistei, care
Luni, 30 noiembrie, a venit pe lume fetița Andei Adam (35 de ani) și a lui Sorin Andrei (29 de ani), micuța Evelin
Peste o lună, mai precis la începutul lui noiembrie, Anda Adam îl va face pe soţul ei, Sorin Andrei, tătic de fată
Însărcinată în luna a șaptea, Anda Adam (35 de ani) este din ce în ce mai aproape de a-și cunoaște fetița. Pentru
Anda Adam și Sorin Andrei și-au unit destinele într-un decor de poveste, în urmă cu două luni. Petrecerea a fost
Nunta Andei Adam, care a avut loc luna trecută, în iunie, la Vila 23 Snagov, a fost unul dintre cele mai important
Anda Adam pare că a trecut de la artista sexy, la gospodina cu forme. Dacă în urmă cu câteva luni, artista era o
Nu au trecut nici două săptămâni de la nunta Andei Adam (34 ani) cu Sorin Andrei (29 ani), care a avut loc pe 7
Sorin Andrei Nicolescu (30 de ani), soțul Andei Adam (36 de ani), poate răsufla ușurat,
De când a devenit mamă, Anda Adam parcă a descoperit formula magică prin care să
Anda Adam (35 de ani) aşteaptă cu sufletul la gură momentul când va deveni mămică. Peste
Anda Adam (35 de ani) arată mai bine ca niciodată în cea de-a șasea lună de sarcină, care
Anda Adam (35 de ani) și-a anunțat fanii că este însărcinată în aproape șase luni prin
Anda Adam (35 ani) a oferit consiliere și sfaturi de frumusețe clientelor de la București
Anda Adam (35 ani) a vorbit despre declarațiile tatălui ei în legătură cu sarcina.

Pagini