Sergiu Nicolaescu

Au fost căsătorite cu bărbați potenți finaciar și au fost răsfățate. Pe neașteptate, soții lor celebri au fost
De curând, s-a împlinit un an de la moartea Iolandei Nicolaescu, sora regretatului regizor, iar lumea pare că a
Cătălina Grama, sau Jojo, are un corp parcă sculptat, la 37 de ani, astfel că poate prinde lejer încă un rol de
De ani de zile Dana Nicolaescu nu a mai trecut prin cimitirul din Târgiu Jiu, unde se află mormintele socrilor săi
Scandal de proporţii la Târgu Jiu de când s-a auzit că văduva lui Sergiu Nicolaescu intenţionează să vândă cavoul
Actrița cu un nume inedit, Aimee Iacobescu, s-a stins din viață din cauza unui cancer care i-a făcut bătrânețea un
În 5 februarie 1979, la Cinema Patria din Bucureşti, avea loc premiera peliculei „Nea Mărin Miliardar”, singura
Ioan Cărmăzan (69 ani), unul dintre cei mai apreciați regizori români, scriitor și profesor universitar, vorbește
Cunoscutul şi îndrăgitul actor Vladimir Găitan, care a jucat în zeci de filme și de piese de teatru, a intrat în
Iolanda Nicolaescu, sora marelui regizor Sergiu Nicolaescu, a murit la vârsta de 90 de ani.
Săptămâna trecută, Iolanda Nicolaescu (90 de ani) a fost dusă cu ambulanţa la spital şi, de atunci, se află pe
Ar fi fost păcat! Supărat pentru că îndrăgitul actor Amza Pellea îi ceruse să fie trecut şi el ca regizor al
Sergiu Nicolaescu a realizat 54 de filme, în 51 de ani, vizionate de peste un miliard de
L-am întâlnit pe Ion Cincasciuc (55 de ani) zilele trecute, la lansarea noului serial “
Celebrul cascador Aurel Popescu (72 de ani) ne-a vorbit despre comedia „Nea Mărin
Sergiu Nicolaescu avea 82 de ani când s-a stins din viață, dar era foarte activ. De aceea
Un uriaş al cinematografiei româneşti ar fi împlinit în aceste zile vârsta de 84 ani,
S-a dus şi ”Ultimul haiduc“, Paul Fister este considerat unul dintre cei mai buni
Unii actori au ajuns celebri atât pentru rolurile interpretate cu succes cât și pentru

Pagini