semnat

Lucian Sânmărtean are 37 de ani şi a semnat acum un contract cu cei de la FC Voluntari. El a evoluat ultima dată
Artiştii de peste Ocean au rareori afinităţi în lumea fotbalului european, starurile din baschet, fotbal american
Fostul selecționer al naționalei României, Răzvan Lucescu, a devenit, începând de astăzi, noul tehnician al FC
Mijlocaşul de 33 de ani a semnat cu trupa lui Reghe, contractul său fiind valabil un an şi jumătate, iar salariul
Ousmane N’Doye, jucător de 35 de ani, s-a înţeles cu nou promovata Săgeata Năvodari şi va pleca alături de lotul
Fundaşul care a jucat zece ani la Şahtior Doneţk se va prezenta la 1 iulie la reunirea englezilor de la West Ham,
Gabriela Cristea şi Marcel Toader s-au întâlnit luni de dimineaţă, la Oficiul Stăriii Civile din Sectorul 1 al
Pep Guardiola, fostul antrenor al Barcelonei, care n-a mai antrenat nicăieri după despărţirea de catalani, din
Lupta cu viaţa a fost pierdută de tânăra de 30 de ani care, la 28 septembrie, a fost accidentată pe o trecere de
Fostul antrenor al Stelei, Mihai Stoichiţă a revenit în Cipru, unde a semnat cu echipa AEL Limassol, pe care a mai
Şoc la Bacalaureat, în Piteşti! O întreagă clasă a scris pe foile de examen acelaşi nume: „Ion Popescu". Misterul
CFR a reuşit să ia jucătorul pe care şi l-a dorit de un an şi jumătate. Nicolae Dică şi oficialii din Gruia au
La 37 de ani şi opt luni, Sânmărtean va semna cu ilfoveni şi se va alătura altor veterani
Dan Petrescu a visat tot timpul să antreneze în Anglia, campionatul unde a evoluat timp
Gabriela Cristea şi Marcel Toader au făcut astăzi primul pas spre separarea definitivă.
Internaţionalul ceh Theodor Gebre Selassie, în vârstă de 25 de ani, a semnat un contract
Deşi în urmă cu două zile oficialii Cesenei declarau că au încheiat fără succes
Atacantul hondurian a semnat o înţelegere pe trei ani şi jumătate cu echipa antrenată de