seisme

Localnicii din Izvoarele, județul Galați, se culcă iepurește, gata oricând să și părăsească gospodăriile. De ieri
Cel mai impunător lăcaș de cult din România, Catedrala Mântuirii Neamului, este realizat în proporție de 60%, spun
Nu mai dorm noaptea, stau cu frica în sân tot timpul. Numai ieri au fost 6 cutremure, din care două mari, în
Gălăţenii au fost treziţi din somn de două cutremure, produse în această dimineaţă.  În zonă este o falie
A fost pauză doar trei zile, apoi pământul nu a mai contenit să se mişte în Balcani. Duminică a fost un cutremur
Aparatele seismografice anunţă aproape zilnic câte două-trei cutremure. Fie în Vrancea, fie în largul Mării Negre
Milioane de persoane de pe toată planeta au stat cu ochii pe cer să vadă SuperLuna, sâmbătă noapte.  A fost
Bucureştenii s-au trezit săptămâna trecută cu un cutremur de 3,4 pe Richter produs la marginea oraşului. O noutate
Coşmarul din Japonia pare că nu se mai sfârşeşte. Pământul s-a cutremurat de peste 300 de ori de la catastrofa din
Câteva reguli simple vă pot salva în cazul unui cutremur puternic. Specialiştii americani în dezastre au constatat
Românii din vestul şi sudul ţării au trăit ieri noapte clipe de coşmar când au simţit că se mişcă patul cu ei: a
Aparatele Institutului Naţional pentru Fizica Pământului au înregistrat, vineri noapte,
Iar s-a zgâlţâit pământul în Vrancea! Şi nu o dată, ci de trei ori în doar şase ore.
Pământul s-a mişcat de două ori joi seară, la distanţă de câteva sute de kilometri. În
Activitate seismică intensă, la început de 2012. Aparatele au înregistrat 20 de cutremure
Coşmarul din Japonia pare că nu se mai sfârşeşte. Pământul s-a cutremurat de peste 300 de
Românii din vestul şi sudul ţării au trăit ieri noapte clipe de coşmar când au simţit că