sauna

Dacă în antichitate făcea parte din ritualul de îngrijire a femeilor, prin efectele deosebite asupra pielii, în
Sauna are o tradiţie de sute de ani şi e foarte apreciată pentru beneficiile ei asupra sănătăţii. Ne ajută să
Acum în plin sezon al răcelilor și al virozelor, ai grijă de sănătatea ta cu ajutorul câtorva trucuri la îndemâna
La doar 9 kilometri de staţiunile montane franceze Terme di Pre Saint Didier, din Val d’Aosta, adică la peste 2.
Toți sunt copii cu vârste cuprinse între cinci și șase ani. Își toarnă pe ei câte o găleată de apă rece în timp ce
Deși Irina Shayk (30 de ani) și Bradley Cooper (41 de ani) au fost văzuți de câteva ori împreună și se știe că
Tot ce-i lipseşte din lista de jucării a unui miliardar este un submarin cu care să exploateze adâncurile
Sauna uscată are cel puțin 1.000 de ani de istorie în spate. Efectuată corect și, mai ales, în ședințe de o durată
Actriţa porno Jasmine Rouge îşi menţine corpul la cele mai înalte standarde fizice. Blondina face sală şi intră la
Milionarul Cristian Tânțăreanu are un tratament minune pentru stimularea potenței. Omul de afaceri face săptămânal
Ce au în comun masajul, aerobicul şi înotul cu rugăciunea? Cu siguranţă veţi spune că nimic. Ei bine, oamenii de
Deputatul PDL, Dănuţ Liga, a încercat să îmbine politica şi plăcutul, dar nu i-a ieşit. Tentativa politicianului s
Ca-n filme! Un polițist care se relaxa în timpul liber într-o saună din Suedia a depistat
Ștefan Sprianu (31 de ani), alias Speak, după numele de scenă, are cu ce se lăuda, căci
Sauna are o tradiţie de sute de ani şi e foarte apreciată pentru beneficiile ei asupra
Unguentul de la farmacie nu-şi mai face efectul atunci când te doare spatele? Există
Pare incredibil, dar este cât se poate de adevărat. În Olanda, există un penitenciar unde
În timp ce multe regiuni din Europa suferă cumplit din cauza căldurii, în Finlanda,
Parlamentarii germani vor rămâne fără saună, după ce clădirea administrativă construită