sare

Ca să eviţi excesul de sare, trebuie să găseşti alternative sănătoase care să dea gust mâncărurilor tale. Iar aici
Medicii ne recomandă să bem în fiecare zi aproximativ doi litri de apă. Știm că deshidratarea poate provoca mai
Stilul de viață nesănătos este motivul principal al apariției retenției de apă manifestată prin articulații
Din sare nu trebuie să ne facem nici prieten, însă nici duşman. Prea multă sare dăunează sănătăţii, însă şi lipsa
Sinuzita se manifestă prin inflamarea mucoasei sinusurilor paranazale şi apariţia unor secreţii supărătoare în
Dacă tensiunea mărită te obligă să urmezi un regim fără sare, știi că trebuie să ocolești sărățelele, pâinea,
Când răcești, vorbești mai mult decât de obicei sau atunci când cânți, vocea ta poate deveni răgușită. Din
Dacă nu adaugi sare în mâncăruri, parcă nu au gust. Nici dacă pui prea multă nu e bine, fiindcă duce la probleme
Aportul de sodiu din organism e esențial pentru sănătatea inimii tale. Marea majoritate a oamenilor consumă mult
Știai că există alimente care nu se alterează, nu își schimbă gustul și nici aspectul, chiar dacă le păstrezi ani
Orice nutriționist îți va spune că, pentru frumusețea tenului tău contează mai puțin ce cosmetice folosești, cât
Încă puţin şi trecem la sandale şi papuci! În cazul în care călcâiele tale nu sunt în cea mai bună formă, atunci
Un consum moderat de sare, de 5 grame pe zi, este un tonic pentru sănătatea noastră,
Regimul alimentar este necesar și în cazul în care suferi de astm. Dacă unele alimente
Sarea este asimilată de organism din aproape toate alimentele pe care le mâncăm în
Dacă nu adaugi sare în mâncăruri, parcă nu au gust. Nici dacă pui prea multă nu e bine,
Trecerea timpului nu iartă pe nimeni, dar există modalităţi prin care procesul de
De cele mai multe ori, sarea este considerată principala cauză a hipertensiunii arteriale
Obișnuiești și tu să folosești apa cu sare de mare pentru a face gargară sau pentru a

Pagini